Jurământul

[Bircea Marian]

Sub cerul înstelat de la jumătate lui septembrie, sub clarul de lună ce răspândea o lumină serafică peste cea pâlpâitoare a torțelor aprinse pe malul apei, înconjurat de solemnitudinea camarazilor îmbrăcați în cămași verzi cu diagonale, simțea o emoție puternică și un entuziasm plin de ardoarea lecturilor romantice, cu frății și conjurații, jurăminte și idealuri eroice demne de legendele vechi ale cavalerilor. Plin de recunoștiință și de o exaltare cum nu mai trăise până atunci, aștepta cu nerăbdare acceptarea jurământului de credință față de Gardă și Căpitan, ungerea lui cu drepturi depline de membru al cuibului și arma promisă de frații întru crez politic care să-l transforme pe el, liiceanul timid, în bărbatul demn de încredere gata în orice moment de sacrificiul suprem.
Sfântă tinerețe legionară,
Cu piept călit de fier și sufletul de crin
Iureș ne-nfrânat de primăvară
Cu fruntea ca un iezer carpatin.
Cu brațele suim în soare,
Catapetesme peste veac
Le zidim din stânci, din foc, din mare,
Și dârz le tencuim cu sânge dac.
Garda, Căpitanul, ne preschimbă-n șoimi de fier
Țara, Căpitanul și Arhanghelul din cer.
După intonarea Imnului Legiunii, drapelul cu trei cruci desfășurat în careul de siluete tinere urmat de salutul fascist începea procesiunea inițierii noului camarad. Era atât de mândru încât puteau să-i ceară orice. Ar fi executat fără să crâcnească. Șeful de cuib și-a început discursul.
─ Camarazi, astăzi, noi, urmașii lui Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare și Avram Iancu, cu gândul la martirii Legiunii, Căpitanul, Moța, Marin, Nicadorii și Decemvriștii, trebuie să curățăm temeinic națiunea de tot ce a corupt-o în toți acești ani. Străinii ne-au adus numai necazuri, acum bucăți din trupul sfânt al țării au fost sfârtecate de către bolșevicii ruși, dușmanii de moarte ai patriei. Basarabia este pământ românesc! Aici a făcut o pauză lungă în așteptarea unui murmur legat de Ardealul de Nord dat ungurilor, granița de peste dealul de după râu, refugiații care veneau în căruțe cu puținul avut stârneau în cuib păreri și discuții aprinse despre diferența între liniile politice ale Căpitanului și ale lui Horia Sima. Dar cum tăcerea pătrunzătoare din noaptea făcea să se audă clipocitul apei, continuă cu mai multă înflăcărare.
─ Camarazi! Sub ticăloșiile țărăniștilor și liberalilor protejați de camarila regală a trădătorului neamț Carol, bogățiile țării au fost date americanilor, englezilor, cu toții conduși așa cum bine a spus în Germania Joseph Goebbels de către oculta mondială evreiască, de către francmasonii care ne vor distrugerea. Țara a pierdut dreptul la credința strămoșească și au dat năvală toți păgânii cu Biblii false! Ortodoxia și familia au de suferit sub atacul nemilos al propagandei străine! Școlile stau să cadă și nu avem spitale, nu avem drumuri și căi ferate, băncile și toată industria sunt în mâinile lor, nimic nu mai este al nostru! Le dăm străinilor toate bunătățile țării pe nimic iar ei ni le revând scump! Doar Căpitanul a înțeles sfânta misiune de salvare a României și a credinței. România este a românilor, trebuie să fie suverană și neatârnată de interesele veneticilor. Credeți că numai ovreii sunt de vină? Nu! Pericolul vine de la cozile de topor care s-au vândut pentru un pumn de arginți! Aduceți-i aici, acum, să-i săturăm pe veci! Printre umbrele lungi aruncate de lumina torțelor sunt aduși trei oameni, cu mâinile și picioarele legate și glugi trase peste capete. Toți camarazii și-au scos eșarfele și le-au legat peste față. Lovituri date în trupurile celor trei din toate direcțiile scot un sunet înfundat în timp ce gemetele de durere sunt tot mai puternice. De sub o glugă, o voce chinuită urlă înfiorător când este izbită cu piciorul.
─ Este ilegal ceea ce faceți! Încălcați legea!
─ Îi fi tu avocat, Farcașiule, trădător țărănist, dar Constiuția a fost suspendată! Noi suntem acum poliția, noi suntem legea, noi suntem judecătorii și noi dăm sentințele! Iudă! Ptiu! Ai pus în consiliul băncii numai jidani! O ploaie de scuipături urmată de un potop de lovituri cu ciomegele fac victima să tacă! Nu mai scoate nici un sunet, rămasă inertă la pământ, abia mai respiră.
─ Următorul! Doctorul Marcu! Gunoi liberal! Ai umplut spitalul cu evrei! Nici nu poți să te tratezi de ei! Afară cu ei, afară! Vrem normalitate nu trădători! Dă-i afară!
─ Dacă românii nu vor să învețe ce să fac? se aude de sub glugă o voce plângătoare. Iertați-mă! Același tratament, lovituri din toate părțile date cu ură într-un corp ce nu se putea apăra, izbituri nemiloase după care se auzeau oasele mâinilor cum troznesc.
─ Aduceți-l pe ultimul! tună comandantul, apoi se întoarse către tânărul devenit camarad de fapte. Pentru tine și numai pentru tine, un jidan, o spurcăciune. Să ai grijă să nu te stropească cu sângele lui murdar! Dovedește că ai dârzenie de dac! și îi puse în mână o măciucă. Opriți-vă! se rățoi la cei care-l loveau deja pe nefericit.
─ Comandante! Doar o vorbă, te rog! Între patru ochi!
─ Spune repede ce ai de zis! șuieră comandantul.
─ Camarade Duca! Frate! Elvirei îi vine sorocul peste două săptămâni. Știi că are sarcină cu probleme. E sora noastră. Nu o putem lăsa fără doctor la naștere! Marcu din câte văd, nu cred că e în stare să opereze, ar trebui să vedem ce e de făcut cu jidanul. Clujul e al ungurilor, n-o putem duce să nască, nici la Alba. Nu avem cu ce și-i punem viața în pericol. Camaradul Popoviciu a depus jurământul, mi-e teamă că poate da dovadă de zel. Nu-l mai lăsa pe camaradul Suciu să-i zdrobească pe ceilalți, avem nevoie de ei vii dacă vrei să punem mâna pe fabrică. Vezi că pe Izsό Diamant l-am ratat dacă s-a mutat la Cluj. Doctorul Aaron nu trebuie scos din circuit acum. De unde aducem medic? Vreun student de la Sibiu din facultate? Moașele din oraș știi că-s evreice amândouă și nu știu chirurgie. Gândește-te repede la ceva! Te rog! Răscolit de cele vorbite în taină, comandantul apucă prizonierul cu ură și-l lovește peste față.
─ Voi ați distrus România, jidanilor! Bolșevicilor! Masonilor! în timp ce-i cară palme peste față. Sacul de pânză tras peste cap eliberează fața cu barbă neagră plină de sânge a doctorului Teppenberg.
─ Eu am luptat pentru țara asta la Mărășești, nemernicilor! răcnește disperat medicul.
─ Rupe-i falca! Rupe-i falca! țipă isterizat comandantul la novicele care ridică încet măciuca.
─ Pe tine te-am adus pe lume iar pe maică-ta am scăpat-o din ghearele morții, Popoviciule!
Pe tânăr l-a apucat un tremur necontrolat, cu toții erau îngroziți că a fost recunoscut.
─ Știe prea multe! Omoară-l! Omoară-l pe jidan! îl îndeamnă camarazii dornici să-l boteze cu sânge.
─ Dacă tu nu o să spui nimănui, eu nu o să vorbesc despre ce s-a întâmplat aici, rostește demn medicul. Lovitura a venit dintr-o parte, a ricoșat din umăr în obraz și s-a auzit cum a troznit pometele. S-a prăbușit într-o parte. Apoi, patrioții au plecat și au abandonat victimele pe malul apei. În noaptea aia, sălașurile rromilor au fost devastate, prăvăliile meșteșugarilor și comercianților evrei devalizate, totul s-a terminat cu un chef de pomină pe veresie la crâșma lui Willy Sasu´, care avea în spatele prăvăliei trei odăi cu fete. Peste cateva săptămâni, familia medicului, soția, doi băieți, ginerele, două nepoate și cele două fete, a fost azvârlită peste graniță în Ardealul de Nord. De la Auschwitz s-a întors numai Aaron. Un timp, eram speriat de omul desfigurat și barbă sură cu parpalacul lung și negru, cu trusa de piele în care-și ducea instrumentele, de pălăria cu boruri largi și de parapleul negru cu mâner de baga închisă la culoare. Avea o voce joasă, calmă și reușea să stapânească micuții oricât de mare era spaima acestora față de ace și seringi. Conducea spitalul de copii, iar subaltern îi era doctorul Mihai Popoviciu, care făcuse medicina la Sibiu cât timp a fost război. Nu se salutau, Teppenberg înclina discret capul iar Popovici punea privirea în pământ, rar schimbau câte o vorbă, doar în interes profesional. Nimeni din oraș nu aveau nici cea mai vagă idee de relația glacială dintre ei. Când au fost inundațiile, Aaron a trecut în lumea drepților. I-a dăruit parapleul colegului, ca să-l ferească de vremea grea și i-a spus că l-a iertat și a uitat tot. Trecutul e trecut și nu poate fi reparat. Viitorul însă... După cutremur, măcinat de un cancer agresiv, doctorul Popoviciu s-a spovedit. În mod ciudat, soția lui m-a chemat de pe stradă și mi-a spus că îndeplinesc ultima dorință a unui muribund. M-a recunoscut, mă tratase când eram mic și când a avut nevoie a apelat la Teppenberg pentru mine. Povestea cu dificultate despre o noapte cu legământ, despre tinerețe, dar mai ales, despre greutatea de a-și cere iertare. Un simplu jurământ are puterea să transforme omul în bestie feroce. Mi-a dăruit parapleul vechi al medicului evreu și a închis ochii împăcat. Făcut în alte timpuri mi-a stat alături multă vreme. La o petrecere de pensionare, cineva și nu știu cine, mi-a subtilizat umbrela. Asemenea lucruri trainice nu se mai fac. Povestea a rămas la mine. Iar poveștile sunt uitate ca să fie repetate.

[Grig Salvan]

Șocant și dramatic episod! Dintr-o vreme tulbure, ca și cea de azi, când interesele politico-economice și instinctele de dominație se manifestă parcă tot mai acerb și paroxistic. A fost o vreme de criză social-politică maximă, care a precedat marele dezastru al războiului mondial, când formațiunile politice așa-zis „democratice” au dat faliment, dictatura carlistă s-a dovedit și ea falimentară, iar ura și ultranaționalismul șovin, dublate de bigotism și primitivism, au răbufnit și au  avut manifestări barbare cu consecințe mortale. 

Foarte bine scris textul, fără menajamente, cu un dialog violent tipic pentru ideologia furibundă legionară, cu o virulență a descrierii care face textul comparabil cu alte scrieri cunoscute ce abordează acea epocă tulbure, agitată și sălbatică.

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Mă înclin cu respect in fața analizei dumneavoastră.

Grig Salvan a spus :

Șocant și dramatic episod! Dintr-o vreme tulbure, ca și cea de azi, când interesele politico-economice și instinctele de dominație se manifestă parcă tot mai acerb și paroxistic. A fost o vreme de criză social-politică maximă, care a precedat marele dezastru al războiului mondial, când formațiunile politice așa-zis „democratice” au dat faliment, dictatura carlistă s-a dovedit și ea falimentară, iar ura și ultranaționalismul șovin, dublate de bigotism și primitivism, au răbufnit și au  avut manifestări barbare cu consecințe mortale. 

Foarte bine scris textul, fără menajamente, cu un dialog violent tipic pentru ideologia furibundă legionară, cu o virulență a descrierii care face textul comparabil cu alte scrieri cunoscute ce abordează acea epocă tulbure, agitată și sălbatică.

[Chris]

o bucata de istorie. trist, aproape socant, sa intaresc si eu cele spuse de Grig Salvan, la fel de cutremuratoare si maturitatea de care a dat dovada medicul evreu, trecutul e trecut, prezentul e un dar.

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere. Din păcate trăim vremuri care par trase la indigo cu cele dinauntea izbucnirii celeui de al II-lea război mondial.

Chris a spus :

o bucata de istorie. trist, aproape socant, sa intaresc si eu cele spuse de Grig Salvan, la fel de cutremuratoare si maturitatea de care a dat dovada medicul evreu, trecutul e trecut, prezentul e un dar.

[Amanda Spulber]

Aproape am rămas fără cuvinte. Întâmplarea face că am citit recent despre legionari și mi s-a părut înfiorător. Într-adevăr și acum este același discurs. Nu știu cât adevăr și câtă minciună e în el, vedem și noi ce se întâmplă în jur. Poate situația este mai complexă. Violența însă nu e o soluție, cu atât mai puțin e cea îndreptată împotriva unor nevinovați. Dar să revin la text, e scris alert, dinamic, tensionat. Tot așteptam să fie cruțat medicul. Și finalul mi se pare potrivit, simplu, dar profund: "Asemenea lucruri trainice nu se mai fac."

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru lectură și apreciere. Discursul este izbitor de similar, vinovați sunt întotdeauna alții.

Amanda Spulber a spus :

Aproape am rămas fără cuvinte. Întâmplarea face că am citit recent despre legionari și mi s-a părut înfiorător. Într-adevăr și acum este același discurs. Nu știu cât adevăr și câtă minciună e în el, vedem și noi ce se întâmplă în jur. Poate situația este mai complexă. Violența însă nu e o soluție, cu atât mai puțin e cea îndreptată împotriva unor nevinovați. Dar să revin la text, e scris alert, dinamic, tensionat. Tot așteptam să fie cruțat medicul. Și finalul mi se pare potrivit, simplu, dar profund: "Asemenea lucruri trainice nu se mai fac."