Tase şi Vlase (schiţă) (II) Pământul

[ELENA AGIU-NEACSU]

Vlase: Hai noroc, Tase!
Tase: Noroc, mă Vlase! Da’ ce vânt te aduce în sărăcia mea?
Vlase: Nevoia, mama ei!
Tase: Să nu te-aud că...?
Vlase: Păi?!
Tase: Cum aşa?
Vlase: Aşa bine!
Tase: Deci, a vândut până la urmă.
Vlase: Cum îţi spui.
Tase: Ce să-mi spui, că nu-mi spusăşi nimic?
Vlase: Da’ ghicişi al dreacului!
Tase: Ei, ghicii?! Nu minte radio-şanţu’... Aşadar, e adevărat.
Vlase: Cum te văd şi cum mă vezi.
Tase: Ptiu, drace! Şi acuma?
Vlase: Fluier a pagubă.
Tase: Fluieră! E şi asta o ocupaţie dacă stai să te gândeşti.
Vlase: Mă, eu sunt băşcălia ta?
Tase: Nu, Vlase, n-am vrut să... Da’ dacă e aşa, e groasă.
Vlase: Păi eu am zis că e alminterea? Da’ hai să ne dregem la una mică!
Tase: Să ne dregem, da’ cu ce? Că japiţa de Titel nu mai dă pe caiet. Mama lui de Mărinică! Din cauza lui trăgem toţi. Câine de om! Ăla di la început n-a dat.
Vlase: Şi zici că Titel s-a luat după el?
Tase: Păi cum nu!
Vlase: Da’ dac-or fi înţeleşi?
Tase: Dreacu’ ştie?! Pe mine, drept să-ţi spun, nu m-ar mira. Ce şi-or fi zis? Hai să-i strângem cu uşa să plătească. Mai ales Titel, că a tras de câte unii cu lunile să-i plătească o amărâtă de cinzeacă.
Vlase: Eu, unul, sincer să-ţi spun, le dau dreptate. Pune-te şi tu în locul lor. Cumpără băutura cu bani, că nici dracu’ nu ţi-o dă gratis, şi dă-o pe urmă pe datorie! Nu te paşte falimentul?
Tase: Mai ales de când cu Covidul. Închide! Deschide! Închide! Deschide!
Vlase: Serios! Ba câte unii se fac praf, de uită şi datorie şi tot.
Tase: Aici nu noi suntem de vină. Clar? De vină e cârciumarul. Lacom, toarnă pahar după pahar, de bietul client nu mai ţine socoteală.
Vlase: Ei, nu ţine socoteală? Mai degrabă, Titel şi Marinică sunt hrăpăreţi şi încarcă nota de plată. Aia nu zici?
Tase: O fi încărcând-o, mai ştii?!
Vlase: Chiar aşa e. Ion al lui Motivă, văru-meu, ştii, a băut, chipurile, pahar după pahar, de s-a făcut mangă, dar a ţinut şi evidenţa. Cu cât crezi că l-a încărcat hapsânul de Marinică? 30 de lei.
Tase: I-auzi?!
Vlase: Iar când să plătească, ţân’te drace! Unul hăis, altul cea, de s-a ales praful de bar. Nu avea el cine ştie ce minune de restaurant, că doar l-a încropit dintr-un garaj, precum ştii, da’acuma...
Tase: Aşa-i trebuie.
Vlase: Păi?! Ştii ceva? Am o idee. Haide să guşti vişinata mea!
Tase: Aş merge eu, cum nu, da’ Titina ce-o să zică? Sau iar e plecată?
Vlase: Păi, vezi că ştii?! Năravu’! Acu’ e la soră-sa la Chitila.
Tase: Îi plânge pe umăr c-a vândut, iar acuma preţurile au sărit...
Vlase: Mă, tu vrei s-o încasezi?
Tase: Nu, Doamne, iartă-mă!
Vlase. Atunci, taci!
Tase: Am tăcut.
Cei doi prieteni se întorc din drum şi se opresc la banca de la poarta lui Vlase. Acesta aduce mintenaş o sticlă roşie ca focul şi două pahărele. Gustă amândoi.
Vlase: Hai noroc că te cunosc!
Tase: Noroc! Da’ bună mai e, frăţioare!
Vlase: Păi!
Tase: Iar noi bem poşirca ăstora.
Vlase: Şi ne mai dau şi peste nas. Nu se face!
Tase: Păi, eu zic că se face?
Vlase: Hm!