BROASCA ŞI ŢÂNŢARUL (fabulă)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Zise broasca înţepată către-un ţânţar lăutar:
- S-a dus vestea-n lumea toată, dar ce zic, urlă Fanar,
Că bâzâi fără de rost, ba mi-a şoptit o moluscă
Precum c-ai avea de gând să mi te însori din nou
Şi nunta-ţi este curând, iar mireas-ar fi o muscă...
Ţi-o spun pe dreptate, zău, tare mai poţi fi bolând!

- Bine zis, sări bondar, ce căta muşte, furnici,
Precum un bun gospodar... Care ţi-e rostul pe-aici?
O ţii întruna bâz-bâz, nu-nsăilezi un briz-briz?
- Eu? Ung coarda cu sacâz şi adeseori cu ceară,
Dacă nu vei fi aflat, încă de cu primăvară...

- Să ştii că faci lucru mare, zise cu năduf cea broască.
- Este al tuturor stuf, şi-aflaţi că nu-i o-ntâmplare,
Menirea mea-i să vă cânt, iar de nu-mi credeţi cuvânt,
Veniţi seara pe răcoare s-ascultaţi Beethoven, Liszt,
Fără a plăti vreo dare... Nu vă mint, sunt prim solist.

- Capu-mi făcuşi calendar... Ştii să te chiverniseşti?
Câţi bani ai strâns în şerpar? Numai timpul iroseşti...
Vei ajunge om de casă atunci când mi-oi vedea ceafă!
- Ptiu, dar mare filozoafă ai ajuns de la un timp,
Ţi-e limba afurisită mai ceva decât o coasă!
- Numai eu sunt vinovată că-mi prinsei cu tine minte!
- Arcuşu-mi e nărăvaş şi struna mea e fierbinte,
Şi de-o-asculţi iavaş-iavaş, fără să vrei, ia aminte,
Intri-n horă mintenaş şi baţi tactul din picior,
Îţi spun eu, precum la joc, nici la muncă nu ai spor!
Însă broască-nfuriată: - Hai-sictir şi treci la treabă!
Sprinţar, i-o-ntoarse ţânţar: - Cum doreşti, stimată babă!
- Eu, babă? Cu cin’ vorbeşti? Vezi să nu mă pomeneşti!
- Să ştii că te-oi pomeni şi desigur m-oi cerni,
Precum este obiceiul, în caz că te-i prăpădi...
- Că ştii tu al cui e rândul astăzi, mâine sau poimâine?
Să nu îţi ard eu vreo două, să-ţi numeri zile haine!

Dar de-acum furios foc, izbucni viitor mir:
- Vă pasă de-al meu soroc, de câţi bani am în chimir?
De-a mea viaţă, de trai, de m-alăuziţi întruna?...
Mi-aţi dat cu-mprumut mălai? Îmi acordaţi cumva struna?
Dacă ninge, dacă plouă, m-adăpostesc sub polată,
Nu vă cer pită, nici ouă, la poartă nu vă cerşesc,
Şi vă spun că niciodată asta n-o să făptuiesc.

Dacă-mbrobodiţi o lume în răcănit de oac - oac,
Credeţi c-aţi fi oarecine şi că nu-ţi avea capac?...
O clipă de-aţi medita şi aţi judeca un pic,
Aţi pricepe că n-ajungeţi la degetul meu cel mic!
Nu vă place bâzâit, nici a mea înţepătură?
Însă darul meu e-ales şi–i unul prestabilit,
Dat cu un anume scop de către mamă natură...
Încă nu aţi înţeles? De-o luaţi pe arătură
Sau vă-mbătaţi în eres, vă trezesc mintea mahmură!

- Iar te lauzi, creatură? i-o trânti lăcusta-n zbor,
Nu ştii decât bâzâi, la treburi nici că dai zor!...
Uf, de-aş avea o putere, ce mi te-aş mai potcovi!
- Pe mine? Cred că glumeşti! Se împăună ţânţar,
Fii atentă ce vorbeşti, hopa-ţop, fără hotar!
Nu te supăra că-ntreb, pân-acuma un’ mi-ai fost?
- I-auzi! N-oi fi vrând raport? Văleleu, bată-mă vina,
Acuma-nţeleg pricina de-ai îmbătrânit burlac!
- Mult e plăcut şi frumos să tot zburzi din floare-n floare,
Zise ţânţarul fălos, plin de el nevoie mare,
Însă broasca de pe lac nu-l iertă: - Eşti caraghios,
Tot lăudându-ţi cel ac, ai ajuns şi prin ziare!

- Măi, măi, se minună melc, de sub frunze-ncetinel,
În pasu-i de codobelc, cât mai bine ca să vadă,
Hai să mă distrez niţel, că aici e rost de sfadă!

Însă aprig fu măcelul, fiindcă şireata broască
Tuturor le făcu felul, fără să-i împărtăşească.

Morala:

Ai de grijă, aşadar, cu cine intri în vorbă,
Ca să nu ajungi mărar,  opărit de lelea-n ciorbă!