La colțul casei noastre pândea luna.

Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,

mama;

are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.

Ascultam cu privirea pe fereastră, adoram luna aceea frumos gătită,

și zburam peste stânci măsurând orizontul

ca o pasăre întoarsă din țările calde.

 

Eram stăpână peste satul felinarelor,

convinsă că pacea s-a mutat în casa noastră și a învățat toate obiceiurile,

de-acum știa că

sudoarea tatei are seva pământului,

iar fruntea mamei e oglinda îngerilor,

până când s-a destrămat lumina care peticea sacul meu de copil

cu povești nescrise,

iar vântul a început să fluiere în iarba cosașilor.

 

Așa au dispărut zidurile catedralei mele de suflet,

pe cer au năpădit porumbei și vulturi laolaltă,

umbre albe și negre, arlechini într-o sală străină și goală.

Pădurile miros a smirnă, 

pe horn coboară Crăciunul

într-o fotografie. Culorile se înnoiesc

din Voronețul de acasă.

 

Vizualizări: 268

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 23, 2017 la 2:10pm

Nici așa nu-i lămurită treaba:

La colțul casei noastre pândea luna.

Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,

mama;

are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.

Sugestie:

La colțul casei noastre pândea luna -

atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,

mama -

avea un brâu care înconjura satul... și îl termină la noi.

Drag,

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 23, 2017 la 12:45pm

diafane amintiri, minunea noastră: copilăria

reverență!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 20, 2017 la 1:18pm

Abia acum simt și eu că mama ar avea un brâu. :) Adevărat, uneori poetul o ține pe-a lui, chiar dacă numai el vede :))

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Decembrie 20, 2017 la 10:54am

Referitor la versurile specificate de da Coza, în mintea ta, Gina, imaginea se conturează într-un fel, dar fără să vii cu explicația, eu eram uimită că ai pus virgulă între subiect și predicat, fiindcă eu mă gândeam că mama ,,are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.", n-am făcut legătura cu Luna, poate nici alți cititori. :)) 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 19, 2017 la 1:19pm

Ce să fac, drag da Coza, dacă mi-a rămas în minte povestea în care luna  dădea roată satului cu razele sale și se oprea de mai descărca din ele în curtea noastră? Ne-a adorat până s-a făcut beznă :)

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 19, 2017 la 1:17pm

Mulțumesc, Nikol!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 19, 2017 la 1:25am

La colțul casei noastre pândea luna.

Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,

mama,  

are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.  

În mintea mea, beznă.

da Coza

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Decembrie 19, 2017 la 12:43am

"Satul felinarelor", nostalgie şi dor, resemnare şi renaştere...

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2017 la 9:02pm

Mulțumesc, Valeria! O raza de lumină din suflet îți trimit!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2017 la 8:40pm

Mă bucur, Mihaela, ți-am simțit pașii pe neaua sufletului meu...

Mulțumesc!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 8 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 13 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 14 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 18 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 18 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 19 minute în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 23 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog altoi din rai a lui bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 5 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog trăiesc zi de mai (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor