Pentru că știam povestea

[Tudor Cicu]

Pentru că știam povestea

 

Doar pe ceair, mi-a spus tata să pasc caii

când eram mic.
Dar nu întreba de ce îi las să pască singuri
și mă pierdeam ore în șir la iaz.
Aruncat în timp
știam că mi s-a dat un destin.

Acum aș fi putut aștepta ani acolo,

pentru că știam povestea.

Mult mai târziu lumea mi s-a părut un iaz mult mai mare
deșirând tot ce lăsasem în urmă, la iaz.
Și despre asta am scris câte ceva.
Tata a închis în pumni acea scrisoare
și a mărturisit:
„Credea că există un ținut plin de suferință
care își scrie singur povestea”
În spatele tejghelei de acasă, mama vindea băuturi

Iar scrisorile mele etalau

urme florale brodate cu lacrimi.

Dar a venit iarna

și oamenii intrau aici,

cu cizmele pline de zăpadă.

Anii au trecut.

Odată, întors acasă lumânarea se desprinse din sfeșnic

și începu să tremure

când i-am auzit glasul: „hai,

să spunem amândoi rugăciunea asta!”

Nu era nimeni prin preajmă

Oare cum ne învățau să spunem când eram copii?

„Și nu ne duce pe noi în ispită…”

Nu se mai auzea decât lumânarea picurând pe podea.

De rămase acolo, sfârâind.

„Nimeni nu ne poate opri

să mă întreb cât mai am de trăit” am spus.

De mâine,

diminețile vor fi din nou pline de speranță.

 

[Mihaela Popa]

Reverență!

[Sofia Sincă]

Ești foarte romantic, Tudor Cicu! Ai și prilejul... să asculți glasul pădurii în zumzet de albine... Fericitule!

Cu puțină invidie,

Sofi

[Tudor Cicu]

Doamna Sofia: Pesemne și aceste zile, fiind plecat printre albinele mele, mi-au fost un sfetnic bun și i-am dat dreptate acelui gând al dvs. Pentru a căuta taina sugerată aici (de care amintește Ion Lazăr da Coza), ar fi trebuit să ascult cântecele vechi care veneau seara din iaz, cum se spunea, iar eu nu auzeam în acea încleștare cu visul meu minune decât acele furtuni de frunze, din sălcii. Și vânzoleala corbilor de deasupra, doamnă Augusta Cristina, cea care mi-a sugerat acea imagine a lumânării. Cu acest gând, la foc mocnit poetul studia, odinioară, scânteia iazului, visând. Și din acest vis plăsmuia el ce-și dorea. Mulțumiri și doamnei Valeria de popas. Scriem pentru o idee. Ori pentru ceva pierdut. ..

[Chris]

frumos, mi-a plăcut imaginea/ideea cu lumânarea şi cum se leagă finalul

eu am citit fără primul „de”

[Valeria Merca]

Mereu diminețile aduc cu ele o nouă speranță. 

Am citit cu nostalgie și... plăcere.

[Ion Lazăr da Coza]

Ușor fantastică (a la Eliade), poezia seduce.

da Coza

[Sofia Sincă]

Mai mult epic decât liric, poem al nostalgiilor. Prin adâncimea gândurilor, aprig discutate de timp și efemeritate textul relevă suferinţa, răbdarea, creaţia, nevoia de identitate.

Mi-a plăcut, dar putea fi ceva mai liric, mai ales în prima jumătate.

Sofy