poetul iese în societate 
se încarcă de poezie 
apoi se întoarce în lumea lui izolată între patru pereți 
poetul merge la munte și scrie despre mare 
merge la mare și scrie despre culmile înzăpezite ale munților din satul natal 
pe tren se simte cel mai bine 
uneori chiar sub roțile lui 
poeții nu cumpără bilet niciodată 
ei merg cu nașul 
mereu își găsesc nașul 
și nu dau explicații nimănui 
de explicațiile lor n-are nevoie nimeni 
ei nu CONTează 
conturile lor fiind goale 
trăiesc de pe o zi pe alta 
(adică) de pe azi pe ieri 
sapă trecutul precum căutătorii de metale prețioase 
deși le displac bogățiile materiale. 
poeții nu poartă verighetă 
cei care o au o țin veșnic la amanet 
banii sunt investiți în alcool și alte antidoturi sau vaccinuri 
în sufletul lor e o stare de neliniște permanentă 
nu se pot obișnui cu ideea că azi nu e ieri și că niciun munte nu iese din mare la apus 
la răsărit se alege praful din tot ceea ce nu apune la timp 
câte un tsunami le colorează filmul din când în când 
o avalanșă de nisip le aduce aminte de simplitatea copilăriei 
iau găletușa lopățica și se apucă să sape în trupul iubirilor trecute până dau de castane coapte și piese lego 
din ele construiesc un imperiu de o zi (adică o poezie) și asta le ajunge 
poeții trăiesc de pe mâine pe ieri

 

Vizualizări: 257

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iunie 29, 2017 la 2:25pm
Superbă mărturidire, poete! Admirație!
Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Iunie 28, 2017 la 9:23am

Augusta, multumesc! tot ce-i pretios se poate amaneta, Mihaela :D 

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iunie 27, 2017 la 10:40pm

Aha! Cei care poartă ghiul sunt poeți sau numai verigheta se amanetează? :)

Comentariu publicat de Chris pe Iunie 27, 2017 la 8:51pm

frumos spus, citit cu plăcere,

Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Iunie 27, 2017 la 5:18pm

Multumesc!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 27, 2017 la 2:47pm

... eu aș zice că poartă verighetă de supernove și trăiesc permanent în buclă temporală! :))) Dar tu ai spune, probabil, „patetisme și fantasmagorii”!... E adevărat că avem „datoria” să trăim în „realități” ..... dar totuși fratili Iisus ne revelă acum multișor timp că avem și-o identitate celestă, ba chiar se lăsă crucificat în mod patetic pentru acest adevăr... deci eu aș zice că lucrurile sunt mult mai nuanțate decât palierul până unde bate privirea noastră! :)))

Poezia e scrisă cu nerv și luminează frumos partea diamantului de care se ocupă!

Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Iunie 27, 2017 la 12:42pm

domnule da Coza, avem aceasta datorie.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 27, 2017 la 3:00am

Prea umbli cu realități, poete! :)

da Coza

Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Iunie 26, 2017 la 10:56pm

Multumesc mult!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 25, 2017 la 3:16am

Poetul e acea fiinţă nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.” (Kierkegaard)

Deosebit, poete!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Bircea Marian îi place postarea pe blog Blestem de iubire a lui Monica Pester
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Blestem de iubire a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Dor de mâna-Ți grijulie a lui C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Infraroșu a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Culoarea inimii mele a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gutui în floare (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sărbătoarea Luminii a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gutui în floare (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infraroșu a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de mâna-Ți grijulie a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Blestem de iubire a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor