Ochii din umbră

[Zarra]

Știi
nu ținteam să ating luna
cu degetele-mi prea smerite.

Port în palma rotundă
visul alambicat
nesortitele sunt
gâlme pe brațul neîmplinirii

mignonele sunt

ochii din umbră

îi îmbrac în petale
ca și când aș trăi veșnic

pe cele fulgurante
le-am încuiat într-o clepsidră
să le pot întoarce ori de câte ori
zăresc aurora

poate că-n umbra pașilor tăi
nu simți pulsul
vibrând în pueril trup
poate nu-mi poți vedea chipul
printre ochiuri de  sârmă ghimpată

eu îmi prețuiesc primăvara

senină

capricioasă
perversă uneori

mă prinde în ardoarea-i juvenilă 

și mă aștern pe-al ei grumaz 

ticsit cu flori de Mai

până la urmă
pentru ce suntem zămisliți?

15-05-17

Zarra

[Zarra]

Mulțumesc frumos Valeria Merca. pentru lectură și semn.

[Valeria Merca]

Un zbucium, o apăsare lăuntrică domină poezia. O împăcare, în final, prin glasul florilor de mai. 

Am citit cu plăcere.

drag

[Sofia Sincă]

Dacă-mi spui că e o încercare... ți-aș spune să mai încerci, ceva mai clar.

Dacă vrei părerea mea, este aceeași: folosești cuvinte, expresii cu înțeles ambiguu sau inexistente în DEX, cum  ar fi: nesortitele, minionele, mai ales ca, nesoritele-s, minionele-s, devenind apoetice. La fel și cu, ardoarea-i, greabănu-i.

De fapt întregul text este o înșiruire de idei, fără liant între ele, un amestec de expresii arhaice cu neologice.

Dar este doar părerea mea,

Sofy