Terorism - a la maniere de Descătuşare de Adina Speranţa

Descătuşare                                                                                   Terorism

Adina Speranta                                                                                  Ionel Mony Constantin


De astăzi pun opreliște la tot,                                                       De mâine pun oprelişte la tot,
rup fiecare lanț ce mă rănește,                                                    nu pot trăi, tot dând mereu la peşte,
o plagă este lumea și socot                                                            o pleaşcă este lumea şi socot
că-n întuneric gândul ruginește.                                                 că iau din ea ce mi se potriveşte

Parcursul meu, stângaci, în univers,                                         Parcursul vieţii mele, cel firesc,
s-a-mpiedicat de-atâtea involuții,                                              a fost  schimbat  de  false revoluţii,
dă-mi, Doamne, forța să erup în vers:                                       am reuşit să supravieţuesc
modalitatea-n care strigă muții.                                                  doar protestând, de formă, cu tăcuţii.

Religia imi pare-un monolog,                                                       Religia e-un monolog   popesc
o povestire mult prea descriptivă,                                            ce m-a-nvăţat metoda nimerită
din ea am învățat doar să mă rog                                                prin care pot să mă împotrivesc 

când viața mi-este împotrivă                                                        făcînd doar o mătanie spăsită

Nu vreau să mai urmez în mod pasiv                                          Dar astăzi  am ales  să vă  înving,
conceptele menite să mă-nghită,                                                  nu las eu concurenţa să mă-nghită,
cât existăm e totul relativ.                                                               şi mi-am deschis un mini-catering
Am să pășesc în moarte , fericită.                                                 Vând Cocktail Molotov şi dinamită

Vizualizări: 165

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Adina Speranta pe Februarie 10, 2017 la 9:51am

:)) Am citit parodia în ziua când a fost postată și am pus-o  pe blogul meu, încă de atunci :)  

Doar că nu am avut timpul necesar să intru aici să vă felicit. 

O fac acum :) 

Cu drag!

Comentariu publicat de Ionel Mony Constantin pe Februarie 9, 2017 la 6:35pm

Dragi colegi, vă mulţumesc pt.  prezenţă şi  comentarii. Moni.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 9, 2017 la 5:47pm

Alo, SRI-ul?! Avem un terorist pe-acilea, care vinde, citez: Cocktail Molotov şi dinamită. Are o complice - Adina Speranța!

S-auzim de bine!

da Coza

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Februarie 9, 2017 la 2:00pm

Felicitări!

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 7, 2017 la 2:53pm

parodie tragi-comică la fel ca lumea în care trăim...

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 7, 2017 la 10:16am

Pe facebook se utilizează emoticoanele... aici ar merge acela care semnifică exclamaţia: un soi de UAU!  Pe Însemne Culturale îl numim interjecţie.:) 

Like, desigur!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 7, 2017 la 9:45am

Un râs amar ne-ncearcă citind acestă replică la poezia Adinei Speranța. Însă toți sau cei mai mulți dintre noi trăim acest sentiment.

Am citit cu interes și am aprobat.

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Ia munții-aceștia de dragoste și dor! a lui Manuela Munteanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog E cald și-mbietor la tine-n casă a lui Manuela Munteanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Cină în alb a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Cine sunt? a lui Pop Dorina
cu 1 oră în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Quo vadis? a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Murmurul sfinților a lui Jeler Eleonora Maria
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Quo vadis? a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Culoarea inimii mele a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog VALENTA Brâncuşi printre noi a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA Brâncuşi printre noi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog primăvară-n toi (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
carmen popescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pace a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
carmen popescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor