Pe prispa iernii

[Lavinia Elena Niculicea]

Pe prispa iernii,
gândul aşteaptă buchete 
de ghiocei,
umeziţi de şoaptele tale, mamă!
Îmi vorbeşti acum 
prin lumina şubrezită de umbre
şi faci din a mea clipă, 
ecou de infinit…

Doamne, ai făcut din bulgări de cer
făpturi de lumină,
Nu s-au topit la sărutul morţii…
Din ce stele vin ele 
şi pe ce Cale se întorc către Tine?
Îmi dau drumul pe derdeluşul
viselor,
îmi amintesc cum e să fii copil,
dar vocea ta, mamă, nu mă mai cheamă
în cerdacul iubirii.
O lacrimă patinează-n ochiul durerii
iar florile îngheaţă în glastra

întrebărilor…

Iată, mamă, am dat cu rimel
ochii visului,
îţi zăresc pe retina stelelor,
zâmbetul fragilizat de riduri
Dă la o parte norii,
să-mi poţi vedea zborul,
mângăie-mi aripile să mă înalţ
acolo unde mugurii aleargă 
la braţ cu verdele
şi nu-şi uită primăvara –
mama ce i-a alăptat la sânul mirării,
că pot înflori prin omătul timpului.

[Lavinia Elena Niculicea]

Vă mulţumesc frumos tuturor pentru lectură, pentru sugestii şi pentru apreciere! Cu drag!

[Ion Lazăr da Coza]

face\făcut la un vers distanță. Supără!

Mesajul emoționează. Dar...

da Coza

[Nikol MerBreM]

Metafore delicate pentru dor şi durere...

[Sofia Sincă]

Descărcare din preaplinul traumatismului sufletesc. Însă sună a bocet. E puțin pueril și mult patetic.

Dacă ți-a făcut bine, e ok.

Sofy

[Valeria Merca]

Pe cât de trist, pe atât de simţitor poemul tău, Lavinia!
drag,

(fără virgulă după clipă, v7, si după îţi zăresc pe retina stelelor)

[Chris]

Of Lavinia, durerea ta urcă spre cer alături de făpturile de lumină. Am citit şi am lăcrimat..

[Nădejde Angelina]

Emoţionantă poezie!