La mulți ani, Valentin Irimia - Vindeam poeme stelare sub piele

 

înainte de naștere cu o zi

 

am rătăcit asul mestecând treflele zorilor sau erau venele tale

nu-și luaseră încă tainul de jaruri și erau puțin

morocănoase

parțial debusolate că-n bobul de rouă

nu mă găsesc decât în uterul întunericului

deși simțeau galopurile mele curenții lor schimbau instant ritmul

ca o rugăciune scoasă din țăst pe fierbințeala buricelor

și închinată unui puls de doi sub tatuaj de oglindă

 

părea un pic straniu prânzul nostru de stele chemam vânturi la sfat

să ne despartă vocalele gemene

pe o coapsă de greier în linie dreaptă destinul refuza să ne scrie

oricum nu încăpeam cu bagajul de vise în nici o ursită

prea devreme ne cădea târziu-n sprânceană

și noi uram încruntările

 

cu siguranță nu ne căutam undele ne-aduceau sub același inspir

oricâte abisuri în joacă rostogoleam între noi

 

în petală de flutur

îndărătnici

renumăram bobii sperând să-l salvăm

pe socrate o dată măcar poate în reluările de dimineață înțelepciunea

va lua suficienței fața

și vom putea învăța maieutica pe viu

tribunalul gnomilor avea propriile verdicte

xantipa scotea din ulcioare de ceață ultimul răsărit

amestecat cu agheazmă putea să taie gustul cucutei și să-l ierte

c-a iubit adevărul mai presus de totului

voluptate perenă

 

nu eram triști

în altare de taină celebram nemurirea sub jurământ de candoare

 

amestecam timpi oricum vedeam amândoi urzeala iluziei

mai vii eram cu fiecare genunchi impregnat

de smerenie

direcția era spre unu

la capătul nostru mereu unul singur închidea lumina

temporar

 

schimbul de coduri se făcea între două migrații de aștri

uitam să-ntrebăm sub ce nume vom semna și risipirea aceasta

ochii dor prea tare izbiți de mistere

 

expusă tuturor radiațiilor solare

juruință de-albastru leagă inima de botezul

în propriile unde

 

tu respiri pretutindeni

Vizualizări: 144

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 9, 2016 la 1:43am

Drag de constanța aprecierii, Vasile!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 9, 2016 la 1:42am

Mulțumesc de vibrație Dorina!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 9, 2016 la 1:40am

Cu siguranță o să schimb Ioane! De la o vreme tot transform! Și-mi place! Cu drag și eu!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 6, 2016 la 8:41pm

Cu dor de Valentin Irimia, cu drag de izvorul de generozitate - Gerra, mă-nclin!

da Coza 

PS: Poate revezi acest vers: c-a iubit adevărul mai presus de totului

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 6, 2016 la 8:45am

Și mie mie dor de el Valeria! Anul acesta n-a fost prea prielnic ”întâlnirilor” sub nici un aspect!  Poate turbioanele interioare-s de vină, poati noi, cine știe!.... 

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Decembrie 6, 2016 la 6:56am

Valentin Irimia este poetul, omul căruia îi datorez venirea mea pe Însemne Culturale şi ale cărui creaţii vii sunt străbătute de un autentic lirism. Păcat că n-a mai dat... de multişor pe la noi.:)

Felicitări pentru nobilul gest exprimat în metafore sădite cu dăruire!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 5, 2016 la 8:10pm

Dragă Lisia, viața lui ca om (poate și ca poet) trece prin mari transformări! De aceea și este departe (sper și eu că doar momentan) de contactul cu site literare!   Și eu îmi doresc să-l mai pot citi!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 5, 2016 la 5:25pm

Ca poet, Valentin Irimia mi-a plăcut întotdeauna. Păcat că nu-l mai pot citi aici, dar mai am răbdare. :)

O dedicație poetică à la Gerra Orivera. Mă bucur că ați celebrat nemurirea la prânzul vostru de stele. Mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo. :)

La mulți ani, Valentin! Felicitări, Gerra!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 4, 2016 la 11:16pm

Mulțumesc c-ai aprins un licurici la această aniversare, Ana!  E un poet foarte drag mie - chiar de unele probleme îl țin departe de site și poezie! Cu drag!

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Decembrie 4, 2016 la 7:18pm

La mulţi ani! Un poem cu dedicaţie, bogat în imagini alese!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teatru absurd a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împotrivire a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor