23.01.2016

Întrebări

Este înfiorător să constaţi că omul atât de mândru pentru progresele din ştiinţă şi tehnică, nu s-a ridicat din punct de vedere spiritual, moral nici până la genunchiul broaştei. Şi actualul val de migranţi mânaţi în lumea civilizată de un război întreţinut chiar de această lume cu care ne împăunăm nu este decât un umil exemplu comparativ cu ceea ce se întâmplă la scară planetară. Ce minte bolnavă poate fi aceea care în loc să creeze un mediu propice de trai acestor oameni în locul lor de baştină întreţine, dimpotrivă, focul războiului? Care să fie scopul ascuns al acestei stări de fapt, căci în mod sigur este unul? E drept, pe moment ne scapă, dar în cele din urmă ne vom dumiri. Din păcate însă va fi prea târziu pentru că situaţia a scăpat deja de sub control şi ne confruntăm cu un fenomen ale cărui consecinţe sunt pe cât de imprevizibile, pe atât de periculoase.
Cine are interesul ca odată cu acei migranţi săraci mânaţi de ororile războiului să ajungă în Europa şi membrii ai grupărilor teroriste ce distrug totul în calea lor cu preţul propriei lor vieţi? Şi de fapt cine are drept scop destabilizarea Europei până la urmă? Pentru că după cum evoluează lucrurile se pare că asta se urmăreşte în fond. Cuiva se pare că nu îi convine existenţa unei Europe unite şi în locul înfruntării directe alege o cale ocolită, dar cu aceeaşi miză în fond. Cine să fie? Iată o întrebare la care vom afla răspuns cât de curând, având în vedere evoluţia evenimentelor.

Elena Agiu-Neacşu

Vizualizări: 98

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Adevărul, se află ascuns dincolo de perdelele fumurii, trase peste ochii noștri. Dacă-l vom afla vreodată? Cine știe, dar poate ar fi un început să nu mai cumpărăm tot ce ni se vinde. :)

Cred că textul își găsea mai bine locul în alt grup. Poate la Eseuri ori Politică... Zic și eu! :)

O idee politică, un discurs mult uzitat în ultima vreme prin toate mijloacele de informare. Pare a fi rupt din ceva... E clișeic.

Sofy

Ne-ai prezentat niște fapte, și niște vagi concluzii...

Evident, textul trebuie mutat la Grupul POLITICĂ și ISTORIE.

da Coza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Cimitirul stelelor de altădată a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog apus slavonian a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (Cratima poeziei) a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus slavonian a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Picătura de lumină a lui Dan Mitrache
cu 7 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre iubire a utilizatorului bolache alexandru
cu 8 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog beție cu boabe de suflet a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor