Legată-i moartea sub blestemul cuneiformei

 


''De când m-a părăsit (Enkidu), nu mai înțeleg nimic din viață și nu încetez să tot umblu, ca un vânător care capcanele-și ascunde în inima pustiului. Dar acum hangiță, de vreme ce te-am întâlnit, spune-mi cum să scap de moartea de care tot timpul mi-e teamă.'' Hangița răspunse lui Ghilgameș: ''O, Ghilgameș, unde rătăcești la voia întâmplării? Viața veșnică pe care o urmărești, n-o vei afla. Când zeii au plăsmuit omenirea, au hărăzit oamenilor moartea. Viața veșnică au păstrat-o pentru ei!''
( ''Epopeea lui Ghilgameș''. Tăblița a zecea.)

Pe unde spusul
pâlpâie a teamă,
că nu cunoaște zidul de nisip
cum să-l ridice și să-i prindă mării
descântecul de nemurire din ghioc,
de-acolo graiul meu, în sus,
prin porțile de foc,
cu tot adâncul codrilor te cheamă.

Cu tine-alături, chiar strunele frumseților tăcând,
se face taina
mai cu-adânc, nepământeană,
că-apusul înfrunzește ceru-a verde,
când peste umăr mă aplec, în cântec,
din albul lui ca din ulcior să beau.
Degeaba zeii tăi sunt zei când n-au
gustat vreodată
minunea limpezimilor din gene,
prin care dorul
adumbră a luceafăr și sărut,
izvorul
din izvor,
mereu neînțeles de-ngălbenita tigvă
a cugetului rău mirositor.

Ca lupii către lună,
mi-e inima
de bucurie când se roagă,
când tu răsari,
'naintea lunii, brațelor flămânde.
Răsună cedrii cât îmi ești de dragă,
iar pomilor le crește
în zvâcnet răsăritul înflorind.
Ecoul se-ntoarce-n cântec
când mijlocu-ți cuprind...
Nimicuri discutăm, de frunzele căzute,
ce n-au știut
de timp să se ascundă-ntr-un sărut.

Eternul cântă chiar prin firul ierbii
vibratul lui oprindu-și-l icoană.
Când mai presus de lume te iubesc,
tu n-ai văzut izvorul
cum se coboară din strană,
iar cerbii
cu fruntea aplecată-i pun coroană
și bându-l i-o sărută?

De unde cedrii-or fi-nvățat
că mult mai agrăindă e tăcerea
când se oprește ceru-n alăută,
și celui ce-i iubit și celei ce-i e dragă
le dă tot cântecul nespus,
unul din altul
spre vârf de dor să se culeagă.

Când m-ai răpit,
din ceruri să-mi privesc pământul meu,
puțin mai mare ca un bob de curcubeu,
tristeților adâncul le-am grăit:
De-acolo jos, până aici se vede
lumina primului sărut
când lutul meu văzduhul ți-a sorbit.
Dă-mi-l din nou și fă-mă muritor,
în duh sălășluirea să ți-o port
ca vinul sacru luminându-se-n ulcior.

Cu tine-n brațe
peste bordeiul morții pot să zbor!
Au nu văzduhurile lumii
Cel Veșnic ți le-a dat spre înflorire?
Tu-mi spui de moarte
cu ecuațiile frânte-n didahie.
Cum să fiu prost
pe brânci să-i îngenunchi în cotineață,
când preacuratele văzduhuri
le port în brață
cu veșnicia lor atât de vie?

Săraca moarte!
Decât să fi umblat
ca haimana curvind prin cimitire,
mai bine-ar fi-nvățat puțină carte.
Nu e jenant
o moarte-ntreagă-a fi cacealmagiu?
La tot ce-i înțelept, iar bunul simț predomină,
să-i dai cu bota-n baltă
ca să rămâi de pomină
că ești păros ca broasca la cetire?
Că delicatul semn hieratic
al cuneiformei, de-o-ființă focului ca fire,
ce pe sub buche încă mai tresaltă,
nu-i cui, crampon,nici scoabă de sicriu,
ci litera cu care iubirile se scriu,
chiar lumea cealălaltă
începe spre Iubire
cu același semn:
al cuielor ce au pătruns în lemn!

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 23, 2015 la 5:46am

Mulțumesc, Ana, pt. semnul de vizită!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 21, 2015 la 12:43am

Mă bucur, Adelaide, pt. semnul de lectură. Mulțumesc!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 21, 2015 la 12:42am

Ce frumos și înălțător comentați că  ' să învățăm de la flăcările cerului ce este apusul,de la înaltul său cum se pierde lumina, de la pământ...' Mulțumesc mult, mult, doamna Sofy!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 20, 2015 la 11:03pm

...

''Că delicatul semn hieratic
al cuneiformei, de-o-ființă focului ca fire,
ce pe sub buche încă mai tresaltă,
nu-i cui, crampon,nici scoabă de sicriu,
ci litera cu care iubirile se scriu,...''

Admiratie!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 20, 2015 la 9:47am

Mesajul se găsește printre rândurile textului de început cules din Ghilgameș. Din cuvintele simple ale lui și ale hangiței.

Să învăţâm de la flăcările cerului ce este apusul, de la înaltul său cum se pierde lumina, de la pământ cum se pârjolesc crinii suavi ai sufletului. Apoi să știm aprecia intensitatea iubirii...

Superb poem, încântător!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 6 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 9 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 33 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 35 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 49 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 49 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Teatru absurd a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor