După o noapte de bătut mătănii, de rostit rugăciuni fierbinţi, Sapphira spera şi ea să fie bine, spera că rătăcirea fostei sale stăpâne va lua sfârşit cât mai repede. Oricât şi-a torturat mintea, oricât şi-a întrebat noul zeu, tot nu a aflat de ce Flavia Antonia nu a fost pătrunsă deja de duhul mântuirii. La început a crezut că e victima severităţii soţului, a intoleranţei lui religioase, or, încet-încet, a descoperit adevărul – candida ei surioară, cum îi plăcea să îi zică în acatistele înălţate la Cer, era cea care se ţinea la distanţă, cea care nu vedea lumina vieţii de apoi. A convertit şi a adus pe calea Mântuitorului, cu vorbe puţine, sute şi sute de necunoscători ai noii învăţături, iar pe ea, pe cea care l-a ascultat pe Apostol în catacombele Romei, pe cea care a călcat desculţă pe Calvar, nu a reuşit. Eşecul acesta îi apăsa zilele, lunile, anii. Anii însă trec pe nesimţite pentru oricine, fie bogat sau sărac, frumos ori urât, iubit sau detestat, inteligent ori mizerabil, drept în credinţă sau rătăcit. Clipele, clipele sunt mai greu de suportat. Neconştientizate, şi ele trec la fel ca anii. Dar contabilizate…

     Lăsat de Sapphira mai mult în grija lui Puerum, în loc să-şi facă din asta o preocupare de căpătâi, Teodoros creştea în întunericul camerei mari ca o vietate căzută într-o peşteră adâncă. Pielea îi era translucidă, prin ea zărindu-se venele ca nişte rădăcini violete. Ochii mari, imenşi chiar, cu gene rare, nepigmentate, se mişcau în orbite ca două buburuze negre, agile. Fiindcă era ţinut numai pe spate şi alimentat în aceeaşi poziţie, musculatura gâtului extrem de scurt era ca şi inexistentă, iar asta dădea impresia că toracele bombat şi capul imens fac parte fiecare din alt corp şi că aici au fost lipite la nimereală. Senzaţia era întărită şi de faptul că picioarele, chircite, nu se dezvoltau. Cu greu ai fi acceptat că acea fiinţă nefericită avea patru-cinci anişori.

     – Vino aici! porunci Sapphira lui Puerum.

     – Dar ştiu, stăpână! Când această rază de soare, ce pătrunde prin crăpătura uşii, ajunge pe cărămida asta ciobită din pardoseală, iau blidul din dulap şi îi dau mâncare lui Teodoros. Ce rămâne, dar numai ce rămâne, mănânc eu. Al doilea blid îl mâncăm când raza ajunge în colţul camerei.

     – Ce se întâmplă dacă mă întorc şi găsesc blidele golite înainte de vreme?

     – Iau bătaie cu nuiaua, stăpână! răspunse Puerum supus, ca un om matur.

     – Dacă ciocăneşte cineva în uşă, ce spui?

     – Stăpâna abia a plecat. Nu ştiu când vine. Pleacă de la uşa mea!

     – Să nu deschizi oblonul de la vizetă nici în ruptul capului! Vă las în paza lui Dumnezeu şi a Fiului Său Preabun!

     Binecuvântarea, dar mai ales indicaţia primită de fiecare dată când Sapphira părăsea locuinţa, îl ducea la disperare pe sărmanul Puerum. Fire extrem de rebelă, rămânea timp îndelungat cu pumnii strânşi, privind încruntat uşa ce se închidea în urma Sapphirei, până când, cel mai adesea, un gângurit de-a lui Teodoros îl scotea din acea stare. La fel s-a întâmplat şi de astă dată. Peste şuieratul respiraţiei lui Puerum, din liniştea odăii, se auzi vocea înceată, dar surprinzător de groasă, a lui Teodoros:

     – Preabun.

     – Taci, idiotule!

     – Taci, idiotule.

     – Repeţi ca Echo, fără să înţelegi ceva.

     – Cev…

     – Taci! Eşti idiot. Eşti bou. Eşti olog.

     – Eşti olog.

     – Nu, nu! Tu eşti olog. Tu nu ai picioare.

     – Tu nu ai picioare.

     – Nu! clătină energic din cap Puerum, dar pe dată începu să inspire rar şi profund, căutând să se calmeze. Relaxat, se apropie de Teodoros, îi luă arătătorul şi i-l apăsă pe piept: Eu! Cu acelaşi deget arătă spre sine – Tu! Odată cu repetarea gestului, repeta şi cele două pronume: Eu, tu! Eu, tu! Eu, tu! Ai înţeles!?

     – Ai înţeles.

     – Nu. Când te întreb dacă ai înţeles, şi ai înţeles, zici „da”. Dacă nu ai înţeles ce te-am întrebat, zici „nu”. Ai înţeles?

     Faptul că Teodoros nu a repetat întrebarea, îi lumină a speranţă faţa lui Puerum:

     – Cine eşti?

     – …Eu.

     – Cine sunt?

     – Tu. Teodoros. Eu, Puerum.

     – Bravo, prostule! Bravo! Şi acum: Eu am picioare. Merg. Vezi? Merg! zise Puerum defilând prin faţa lui Teodoros. Tu nu ai picioare. Tu nu mergi. Eşti olog. Cine e olog?

     – Eu, Teodoros! răspunse acesta, după un scurt efort de gândire.

     – Bravo! Bravo!... Când scap de aici, când mama ta mă lasă la mama mea, alerg pe străzi, mă caţăr în copaci după cuiburi de păsări şi beau ouăle găsite, sau mănânc puii, mă urc în pomi după poame…

     Entuziasmul descrierilor scădea pe măsură ce maţele se revoltau la amintirea hranei. Puerum trecu din odaie în cellarium, prin spaţiul gol în care ar fi trebuit să fie o uşă despărţitoare, supărat pe Edusa, zeiţa hrănirii copiilor, că nu mută mai repede raza de soare pe cărămida ciobită. Îngenunche lângă uşa ce dădea în spatele casei şi privi afară prin crăpătură, căutând-o parcă. Dezamăgit că nu o vede pe zeiţă, îşi mută gândul la peisajul din grădină:

     – Eu văd multe plante. Văd un măslin, un curmal…

     – Curmal.

     – Da. Curmalul face curmale. Din acelea care îţi dă mă-ta să te-mbuibi. Eu sug doar sâmburii ce rămân de la tine şi miezul lor... Mai văd pădurea… vântul…

     – Vântul.

     – Tu nu vezi nimic. Tavanul şi peretele. Atât. Nu mă vezi aici unde sunt. Dacă te uiţi spre mine, îţi vezi doar burta. Dar ia stai! sări Puerum în picioare, bucurându-se ca de o colosală revelaţie. Te pun să stai poponete, rezemat de zid.

     Trudindu-se ceva timp, reuşi cât de cât să-l sprijine pe Teodoros de perete:

     – Să nu cazi încolo sau încolo. Să te ţii în mâini. Iar dacă vii în faţă, ajungi cu nasul în pişul tău, zise Puerum, amuzându-se de posibilitatea de a-l vedea pe Teodorus cu fruntea în paiele ude şi murdare.

     Capul greu îl silea pe bietul Teodoros să-şi sprijine bărbia în piept. Cutia toracică, neînvăţată cu această poziţie, făcea eforturi vădite pentru a ajuta plămânii să se ventileze. Cu toate acestea, bucuria era vădită pe chipul său. Ochii, privind pe sub gene, alergau vioi de colo până colo prin cele două camere şi orice obiect nou descoperit era întâmpinat cu un murmur de încântare deşi, în austeritatea dusă la extrem, multe bunuri nu erau de văzut. Pereţii goi, oarecum drepţi şi înalţi, muruiţi cu un strat de argilă de un ocru deschis, cu multe crăpături datorate cutremurelor repetate, susţineau un tavan sumbru, cu tencuiala dislocată din loc în loc. Pardoseala din cărămidă arsă, şlefuită de atâţia şi atâţia paşi, parcă făcea parte din însuşi pavajul oraşului. Patul, de fapt un colţ de cameră delimitat de două bârne masive, umplut cu paie acoperite cu un pled vechi şi tocit, îmbibat cu urină de copil, era locul de odihnă şi de surghiun. O masă joasă, rotundă, cu trei picioare, înnegrită de trecerea timpului, era doar de ornament. Un blidar masiv, copleşit de oale, urcioare şi străchini desperecheate, din diferite materiale – cositor, cupru sau lut – adunate de-a lungul vremii, ocupa colţul drept de lângă uşă. O ladă mare, din blăni late, bine întocmită, în care erau ţinute albiturile, înghesuia în celălalt colţ un cufăr masiv, placat cu benzi robuste de aramă, fixate în nituri de cupru, cu capacul solid, prins în patru balamale puternice şi două încuietori sigure ce scârţâiau de fiecare dată când Sapphira îl deschidea pentru a strecura înăuntru vreun nou act de proprietate, vreo bijuterie valoroasă luată drept gaj, poliţe cu valoare greu de estimat, ori vreo chitanţă a banilor daţi cu camătă înrobitoare. Toate acestea întregeau registrul camerei lungi şi late cât un coridor modest din vilele aristocraţilor. De partea cealaltă a camerei mari se găsea cellarium – o cămăruţă înzestrată doar cu o vatră şi cu un blidar mai mic şi mai sărac… Acesta era noul univers al lui Teodoros. Dându-şi seama că enumerând toate aceste obiecte înconjurătoare putea fi o sursă de amuzament şi de educaţie, Puerum începu să-i arate lui Teodoros şi să numească tot ce se găsea împrejur. Intrând în joc, acesta repeta şi memora numele fiecărui lucru indicat de Puerum. Ceva mai greu se dovedi a fi explicarea şi însuşirea noţiunilor abstracte. Joaca aceasta devenise aproape cotidiană, iar progresele lui Teodoros începură să fie evidente şi de lăudat. La numai câteva zile putea să-şi ţină dârz capul, să se rostogolească şi să se târască prin pat, iar vocabularul i se dezvoltase considerabil. Abia aştepta să rămână singuri că îi şi adresa rugămintea lui Puerum:

     – Poponete. Vreau să stau poponete.

     Copil cu toane, dar mai ales încătuşat de teama că i-ar putea surprinde Sapphira dezmăţându-se – pentru ea joaca era o urâciune –, îl determina pe acesta să-i refuze uneori dorinţa, însă de cele mai multe ori trecea peste frică şi îi făcea pe plac, aşa că, după câteva luni, Teodoros putea să stea într-un echilibru fragil pe şezut şi să se târască cu ajutorul mâinilor prin pat. Puerum nu era mulţumit. Dorea ca Teodoros să reuşească să se deplaseze unde voia, dar nu târându-se ca un limax. Se punea adesea în pielea lui, îşi strângea genunchii sub el, se ridica în mâini şi îşi făcea vânt, aruncându-şi partea de jos a trunchiului înainte, apoi îşi aducea palmele în faţă şi repeta mişcarea.

     – Vezi, prostule, aşa trebuie să mergi!

     – Nu-s prost! ripostă Teodoros.

     – Nu, stăpâne, nu eşti prost. Dar ce eşti?

     Privind în gol, cu ură, pocnindu-şi sacadat măselele, tremurând tot de furie, Teodoros refuza să răspundă. Uneori Puerum răsucea cuţitul în rană, repetând întrebarea cu acel cinism neconştientizat, propriu copiilor, dar şi din dorinţa de a se răzbuna. În puţinele clipe în care putea sta lângă tatăl său, acesta îi sădea în suflet sămânţa duşmăniei faţă de stăpânii lor – Sapphira şi Teodoros –, convingându-l că dacă ar fi liberi, ori dacă ar fi eliberaţi, ei ar trăi alături ca o familie, ar avea de toate, ar avea un rost sub soare. După ce îi stârnea crizele de nervi, Puerum se pitea după un perete din cellarium şi rămânea acolo ascuns până când era cu insistenţă rugat, sau până când se plictisea de milogeală. Atunci uita de vrăjmăşie şi deveneau iarăşi înfrăţiţi în carcera lor, în mediul lor concentraţionar.

     Cu toate că erau firi deosebite, Teodoros copia tot mai mult din comportamentul lui Puerum. Deşi sfătuit de acesta să ţină secret faptul că putea sta poponete, ba chiar că se putea deplasa de ici până colo în mâini, că învăţase să mănânce, că se aşeza singur pe oliţă şi toate celelalte, într-o seară nu a mai rezistat şi s-a aburcat pe şezut în momentul în care Sapphira, îngenuncheată asupra lui, se pregătea să-i dea mâncare. Puerum, văzându-l, şi-a scăpat strachina în poală. Aştepta cu respiraţia tăiată reacţia stăpânei sale. Dacă avea să-şi verse furia pe el, va fugi şi se va înghesui între vatră şi blidarul din cellarium. Locul acela strâmt îl ferea de forţa şi amploarea loviturilor de nuia. Ca şi cum Teodoros ar fi făcut la adresa idolului ei cel mai neaşteptat gest blasfemator, din câte şi-ar fi putut imagina vreodată, chipul Sapphirei se împietri într-o ură sălbatică. Îl luă şi-l trânti la locul său în pat:

     – Păcatele a şapte generaţii de înaintaşi s-au abătut asupra ta! Ai fost ales, fericitule, să le răscumperi! Tu nu vei mai merge la aspra judecată, ci direct la picioarele tronului de lumină. Ia-ţi crucea, oricât ar fi de grea, şi urmează-L pe Mântuitor! scrâşni Sapphira, căutând să-i bage mâncare pe gât.

     Teodoros începu să plângă şi să refuze hrana din acea poziţie. Încrâncenarea neghioabă a Sapphirei îl făcu pe Puerum să uite de orice precauţie şi zvâcni în picioare. În clipa aceea strachina îi zbură pe duşumea şi se făcu ţăndări. Se lipi de colţul camerei şi de acolo urlă:

     – Opreşte-te!!!...

     Urmară câteva momente de linişte uluită, speriată, ca o pasăre năucă ce se izbeşte de toţi pereţii, căutând o evadare.

     – Zici că asta-i crucea pe care i-a dat-o zeul acela unic s-o poarte? Aşa o fi! Dar de ce noi, oamenii din jurul lui, să i-o facem şi mai grea?! De ce să-l biciuim când nu-şi poate duce crucea prea grea??! Crucificatul, de care ne tot vorbeşti, nu a fost ajutat şi el pe Calvar?!

     Crunta revelaţie o lăsă mută pe Sapphira. Transfigurată, se ridică în picioare. Privi în jur ca şi cum ar fi căutat să conştientizeze unde se află în acele clipe. Paşii o purtau mecanic spre Puerum. Acesta, crezând că îndrăzneala sa trebuie pedepsită, se repezi, luă nuiaua şi i-o oferi stăpânei sale:

     – Poftim, loveşte-mă! Tu, preoteasă a Celui care spui că a propovăduit iubirea dintre oameni, ia şi pedepseşte-mă! Pedepseşte-ne, ţinându-ne ca pe nişte guzgani râioşi în întunericul acesta împuţit. La a doua Lui venire, va căuta înadins acest coteţ şi ne va lua la sine, în paradisul său luminos şi bogat cu de toate.

     Ca într-o transă profundă, Sapphira întinse blidul cu mâncarea lui Teodoros către Puerum şi ieşi afară în grădină. Poate că pe bolta amurgului o stea-două răsăriseră. Unindu-şi mâinile a rugăciune, Sapphira privi, spre cer, disperată:

     – Am greşit, Doamne, am greşit! Arată-mi calea Ta cea dreaptă!

     Căzând în genunchi, o podidi un plâns sfâşietor. Un plâns amar ce-i zdruncina toată fiinţa... Roua dimineţii îi împodobea stola cernită. Ţărâna se încastrase adânc în pielea frunţii, iar acolo unde au curs lacrimile, praful era ud. În zadar şi-a frământat sufletul toată noaptea şi chiar dacă ar mai fi vegheat în rugăciune multe nopţi la rând, tot nu ar fi găsit un răspuns. Era o singură cale – trebuia să ajungă la Apostol. El mereu a ştiut cum să-i îndrume paşii. Poate că nu era târziu să prindă primul poştalion spre Roma. Sub ochii somnoroşi ai lui Puerum, repartiză câteva lipii şi nişte peşte uscat în mai multe blide:

     – Nu ştiu când mă întorc. Poate deseară, poate mâine, poate poimâine. Mâncaţi cumpătat, să vă ajungă trei-patru zile. Ştii ce să spui, dacă bate cineva în uşă, nu? Vă las în paza Domnului.

 

 

© Ion Lazăr da Coza - 2015

(Reproducerea, pe orice suport, se face numai cu acordul scris al autorului.)

- va urma -

= toate fragmentele postate pe site sunt grupate AICI =

 

 

 

Vizualizări: 349

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce capitol! Învățături creștine deformate de mintea năpădită de bigotism  și  limpezite  de sufletul nepervertit al unui copil... Frumos îți construiești eroii, le pictezi cu-atâta grija interiorul... Îi urăsc sau îi iubesc acum, iar peste câteva pasaje descopăr alte nunțe ce îi așează în altă lumină. Natura umană, în toată complexitatea ei, așezată sub lupa ta psiho-analitică, prinde contur într-o multitudine de fațete... Citesc și gândul îmi fuge mereu la Dostoievski... Atât mă bucur că nu mă dezamăgești și-atât de recunoscătoare sunt că pot urmări pas cu pas născându-se un roman adevărat. Mulțumesc!

Replica crunta a lui Puerum,  intruadevar graitoare, m-a lasat si pe mine mut... mut de admiratie ca un baietel gandeste asa de profund si mai ales are tupeul s-o infrunte pe stapana lui...

Frumos ai construit acest episod spre punctul culminant - replica lui Puerum -, probabil și un moment de cotitură în evoluția Sapphirei. Aștept cu nerăbdare continuarea. Toată admirația pentru scriitorul din tine! :)

Drag,

În primul secol, învățăturile creștine încă nu erau decantate! Dar chiar și astăzi se mai „umblă” la dogme!...

Sigur e prea mult când spui: Citesc și gândul îmi fuge mereu la Dostoievski...

Eu îți mulțumesc pentru răbdarea ta, Gabriela!

Gabriela Grădinariu a spus :

Ce capitol! Învățături creștine deformate de mintea năpădită de bigotism  și  limpezite  de sufletul nepervertit al unui copil... Frumos îți construiești eroii, le pictezi cu-atâta grija interiorul... Îi urăsc sau îi iubesc acum, iar peste câteva pasaje descopăr alte nunțe ce îi așează în altă lumină. Natura umană, în toată complexitatea ei, așezată sub lupa ta psiho-analitică, prinde contur într-o multitudine de fațete... Citesc și gândul îmi fuge mereu la Dostoievski... Atât mă bucur că nu mă dezamăgești și-atât de recunoscătoare sunt că pot urmări pas cu pas născându-se un roman adevărat. Mulțumesc!

Poate că pare cam prea profundă replica lui Puerum (copil de 7-8 ani), dar să nu uităm că el este sub influența tatălui său, Iosif, care-i cultivă ura pentru stăpâni și, implicit, pentru religia acestora!

Drag,

Emil Dumitru a spus :

Replica crunta a lui Puerum,  intruadevar graitoare, m-a lasat si pe mine mut... mut de admiratie ca un baietel gandeste asa de profund si mai ales are tupeul s-o infrunte pe stapana lui...

Corina, în comentariul tău, după al treilea cuvânt, lipsește și! Sper să nu se mai repete, da?!   :)))

Mult drag,

Corina Militaru a spus :

Frumos ai construit acest episod spre punctul culminant - replica lui Puerum -, probabil și un moment de cotitură în evoluția Sapphirei. Aștept cu nerăbdare continuarea. Toată admirația pentru scriitorul din tine! :)

Drag,

Fără cuvinte! Am zis suficient? :)

(Între timp am stat într-un  colț al încăperii, lângă Teodoros și Puerum, și mi-am imaginat acest valoros volum în mâinile mele.)

 

Sper, Gina... Sper!

Drag,

gina zaharia a spus :

Fără cuvinte! Am zis suficient? :)

(Între timp am stat într-un  colț al încăperii, lângă Teodoros și Puerum, și mi-am imaginat acest valoros volum în mâinile mele.)

 

Viață greu de imaginat! Dar ea poate fi interpretată şi drept o etapă de tortură, pentru cei care trec prin ea spre mântuirea păcatelor. Imagini ale  prezentului crez al crucii dăruite de către destin. Haosul provocat de noua credință în formare, bigotismul ce a dus la dezumanizare. Ce anume se va întâmpla cu mintea şi corpul celor deveniți fără discernământ, de unde vor veni schimbările? Deocamdată asistăm la realitatea năucitoare aplicată copiilor, la premisa, doar cel puternic trăiește. Și cât de limpede devine totuși mintea de copil.

Despre scriere? Tulburătoare! Mod de expunere impresionant în fiecare sintagmă. Cititorul este trecut prin toate stările dorite de autor.

Și totuși al avea un amendament: plămânii să se ventileze. - să se ventileze, mi se pare prea tehnic în raport cu ansamblul textului. Există o discordanță... Eu nu știu cum ar trebui, dar tu vei găsi precis dacă vei dori să schimbi.

În rest, textul m-a copleșit.

Sofy

Și pe mine mă zgârie pe retină acest ventileze, însă termenul e propriu/medical. Meditez asupra lui.

În rest, sunt copleșit de copleșeala ta! :)

Drag,

Sofia Sincă a spus :

Viață greu de imaginat! Dar ea poate fi interpretată şi drept o etapă de tortură, pentru cei care trec prin ea spre mântuirea păcatelor. Imagini ale  prezentului crez al crucii dăruite de către destin. Haosul provocat de noua credință în formare, bigotismul ce a dus la dezumanizare. Ce anume se va întâmpla cu mintea şi corpul celor deveniți fără discernământ, de unde vor veni schimbările? Deocamdată asistăm la realitatea năucitoare aplicată copiilor, la premisa, doar cel puternic trăiește. Și cât de limpede devine totuși mintea de copil.

Despre scriere? Tulburătoare! Mod de expunere impresionant în fiecare sintagmă. Cititorul este trecut prin toate stările dorite de autor.

Și totuși al avea un amendament: plămânii să se ventileze. - să se ventileze, mi se pare prea tehnic în raport cu ansamblul textului. Există o discordanță... Eu nu știu cum ar trebui, dar tu vei găsi precis dacă vei dori să schimbi.

În rest, textul m-a copleșit.

Sofy

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor