mi-ar trebui o mie de aripi

să fiu în zborul evadării tale

când fiorii nemărginirii

trăsnesc cu fulgere de sunete

pe creier

cu fel şi fel de doruri nepermise

în trup c-o arşiţă mortală

cu şoapte dulci ce-alocuri cresc pe-o mână

mi-ar trebui şi-n vis acel pustiu

prin care-atât de mistic vii

la cina vindecării

când ştii să cânţi

luând a lumii vină asupra rănii tale

mi-ar trebui al nevinovăţiei

strigăt protestant

să prind drumul libertăţii

în ecoul gleznelor

 

dar imploră-mi floarea

şi pune-i cătuşa aminului

că pe vetrele ninsorilor bucuriile gem

şi trist începutul

înhămat la basmul fantomelor supuse

cu oasele potcovite de sare

îmbracă bolta ochilor deschişi

cu raiul tău

hamal captiv în portul tainei

veşnicia se arată virgină-n clepsidră

 

dacă sfinţenia albului ar sângera

în ce culoare-a nesomnului

m-ai primi la tine

prin ce văgăuni de nelumi

ne-am rosti iubirile

când eşti al ţesutului meu

devotat meşteşugar

prin ce ureche bolnavă de rang

ţi-ar trece orele stinghere

dacă nu te-aş răni poete

din ce fum de tigară m-ai clădi

 

aici în lumea timpului

casa liniştii mele se dărâmă

iar dumnezeii culorilor

îşi injectează sânge de piatră

în aripi

deşertul mi-acoperă memoria

lăsând frigul să intre în os

 

cad din timp

cărămidă desprinsă de zid

din ochiul stâng se rupe o lacrimă

îţi beau vorbele şi tac

aşa cum doar muzele ştiu s-o facă

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 16, 2014 la 5:59pm

Un lirism aparte, Luminița! Frumos, frumos! Însă și eu sunt de părere că e puțin cam lungă. :)

Drag și prețuire,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 16, 2014 la 3:08pm

Fără îndoială, fiecare vers al tău e metaforizat la maxim, niciun strop de balast... Totuși poezia, generic vorbind, trebuie să fie mai concentrată, mai micuță ca întindere!

Drag,

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 16, 2014 la 9:30am

Curat aberații imperfecte... :))) Te folosești cam mult de genitive, sunt prea multe, mai ales în prima jumătate a poemului.

luând a lumii vină asupra rănii tale - și nu e singurul vers în acest fel.

pietră - cred că ai vrut piatră...

Însă ansamblul metaforic, ce dorește a merge către iubire este foarte amplu, călătorește, chiar și sinuos pe versuri prin bogăția cuvântului transmițând flăcări.

Am citit cu plăcere.

Sofy

 

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Decembrie 16, 2014 la 6:35am

Semn de Admiratie! Drag,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 30 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 32 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 34 minute în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerul aproape a utilizatorului Bircea Marian
cu 56 minute în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 58 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La o plecare a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog trăiesc zi de mai (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog puterea de a tulbura sentimente și minți a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Visul a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog spațiu a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog spațiu a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Fărâme de nostalgii a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog (De ziua dorului, doar) Amintiri, amintiri... a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor