în amintirea trezirii

[LUMINITA SCOTNOTIS]

o zi fâlfâită într-o aripă
altă iubire peste care plouă nectarul ceresc al plutirii
o lacrimă se lasă-n substratul inimii
ca un vultur
ridicându-i omida din gulerul ştirb al podoabei
i-aş putea găsi un nume cu picioare de elefant
când rotund priveşte către creste
dar îi voi pune umeri de plumb şi un cap albastru de sunete...
în statornicia rinichilor mei

până la apus am să-i ridic din gheara ei satanică cenuşa
şi-am s-o împrăştii în lumea cu sori coloraţi
în locul unde timpul pare a fi o plantă sculptată de ardere
pe fruntea infinită a orbului
să-i mutilez ţesutul cu acest gând de veşnică pomenire
înainte de moarte

dar o las lumina de sub pleoapa luminii
ca o carte refuzată la alegerea limbii
în schimbul natural al însetării
când îmi ridică drumul de sub tălpi
zbor prin circuitul bezmetic al cercului alb
pentru încă un dor ce mă leagă de versetul cinei

ceasul şi ochiul îmi cuprind tânăra întâmplare
cu o linişte străjuită de singurătate
învăţ să fiu izvor de clipe nerostite
fiinţa a tempului scris

fărâma oprită de soaptă în amintirea trezirii
din taina visului grănicer al firului de suflet
mă trădează
nu pentru acestă zi
nici vorbă de aripă
numai şi numai pentru durerea rupturii din os

[Sofia Sincă]

Poemul este mult profund, greoi aş putea spune, ca mai toate ale Luminiţei S., însă inteligent şi vrednic de studiat. Veşnica zbatere între timp şi lumină, apăsatoarea suferinţă a nepuitinţei, a nerealizării viselor, dorinţa de menţinere a amintirii, măcar.

Metaforele au rezonanţă şi măiestrie, mesajul subtilitate.

Admiraţie!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

fărâma oprită de soaptă în amintirea trezirii

Da.

da Coza