până la ultimul

[Vasile Pin]

pe distanța aceasta
un nod ești tu un nod sunt eu un altul
învățase toate bolile negre cu care
plecam
bolile albe cu care
veneai
era precum un mărțișor din luna care
nu mai venea
din timpul care avea rănile lăsate aici
le ocolea
am pleca și nu mai avem unde
plecările erau zidite
am veni și nu înțelegeam cum
înțelegera nu ne mai știa
avea alzheimer
mă priveai dintre mașini de la capatul lumii
de pe lună
te priveam dintre blocuri de la punctele cardinale
de pe marte
mă știai de pe lună de la capătul lumii
din tine
te știam de pe marte din toate punctele cardinale
din mine
și
cu gura obosită de gânduri
tragem
tragem de această distanță

[gina zaharia]

mă știai de pe lună de la capătul lumii
din tine
te știam de pe marte din toate punctele cardinale
din mine

predomină imaginea privirilor răsucite

pași în direcții opuse și glonțul care caută ținta depărtării...

[Sofia Sincă]

Mesajul realităţii pus în cuvânt. Dar de această dată cuvântul nu este destul de ales. Parcă ţi-ai fi propus să faci în aşa fel, ca poemul să alunece pe pantă cacofonică.

învățase toate bolile negre cu care
plecam
bolile albe cu care

În următoarele trei versuri mai ai doi de, care. În plus verbul, a veni se repetă agasant de mult. Am citit versuri bune şi foarte bune la tine. Aici cred că nu ai acordat destulă importanţă.

Sofy