Tăcerea îngerilor

[Simion Cozmescu]

tăcerea lui Dumnezeu este neantul
un întuneric care încetineşte
tăcerea mea este o lumină care încetineşte
vorbele-mi sunt răzvrătiri ale întunericului
aşa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină
în tăcerea lui Dumnezeu

Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele
am obosit să strig din visul altuia
mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune
la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea
doar îngeri cu pene smulse sângerează
în tăcerea lor

[Mihaela Roxana Boboc]

Impresionant poem. E frumos a scrie despre divinitate în stilul acesta personal, confesiv.

[Chris]

Mi-a plăcut şi mie şi am citit cu plăcere :))

[Sofia Sincă]

Frumos! Foarte frumoasă poezie-rugăciune, deschisă, impresionantă  aduce lumină în sufletele cititorului, învaţă cum să ne aducem lumina.

Am citit cu deosebită plăcere!

Sofy

[Simion Cozmescu]

Mulţumesc Mihaela! Dragoş, ai simţit ca un poet, prima parte am lucrat la ea vreo trei ore de nu mai mult ( e mai filozofică să zică ? ), a doua a venit mai uşor, mai de la sine, dar trecând peste acea primă parte...Gina, eu scriu, şi tu...toţi scriem care avem imboldul, impulsul interior...mi-ar place să cred că uneori putem fi scribi ai lui Dumnezeu :)

[gina zaharia]

Admirație, Siomion! scrie cuvintele, noi le citim cu drag!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Aş asemăna scrierea dumneavoastră cu un psalm... mai ales partea a doua a poeziei. Îmi place cum se transpune trăirea poetului în cuvinte: Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele, la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea, îngeri cu pene smulse...

Aici există o profunzime a cuvântului "rostit" prin intermediul versului scris în manieră liberă.

Mi-a plăcut!