Mormânt comun

[Marcel Vişa]

când mâinile noastre imploră
o fărâmă de timp
din aluatul căruia să ne creștem trupurile din beznă
din lăturile în care colcăie șobolanii și viermii laolaltă
când mizeria și crima se vor abate asupra noastră
precum corbii pe un cer tomnatic întins ca un pled ros peste stârvuri
ne vom învârti pe loc ca ochiul unei bufnițe în căutarea prăzii
ca un animal nocturn în jurul victimei neputincioase
de fapt noi suntem vânatul etern
demonii au ieșit în cete
deghizați în cupidoni ne vânează inimile
eternul amurg cleios picură în ceașca din care am băut cândva sângele fraților
un Egipt lacustru de sânge se întinde în zare
podurile putrezesc sub pașii idolilor în care ne-am pus speranța
cineva soarbe din noi ultima secundă
căutăm să fim speciali
dar
piramidele se năruie împreună cu tot ce-am construit sub soare
și tot ce mai avem în comun e un mormânt

[Marcel Vişa]

va multumesc mult! 

[Chris]

Nişte imagini de groază :))) dar mi-a plăcut cum le-ai scris, mai ales concluzia de la sfârşit :))

[Sofia Sincă]

Brrr! Înspăimântător de dur... Mai rău nu cred că se poate.

Însă asta definitivează stilul tău, cutremurul imaginaţiei transmis cititorului.

Apreciez personalitatea stilului!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Catastrofic, apocaliptic... Și atât!

da Coza