din coastele muntelui cresc trepte

[Romita Malina Constantin]

odată cu sistemul planetar 
legile noastre țin copilăria de mână 
poate că rugăciunea e prețul apei neîncepute 
și levitează deasupra sfârcurilor

când iubești un munte trebuie să porți o nebunie albastră pe umeri 
să fii stăpâna mileniilor de zăpezi din vârful crestelor 
cu picioarele desculțe să poți răspunde pietrelor 
iar cățăratul să îl faci prin somn 
asemeni pruncului în pântec 

în lumină am trimis largul meu 
învățând să vorbesc cu pâinea în multe feluri 
acum vreau să merg prin gustul sării și a șampaniei 
să miros a busuioc și să nu mă tem de vulturi 
dacă m-ai vedea cum mă adun în paharul tău 
dacă m-ai iubi ridicându-te pe vârfuri 
foamea ar întoarce cheia templului 
odată cu mirul prelins pe gura lacomă în sărut 

inima mea are brațele pline de flori 
gândul merge înainte 
numai poemul acesta îl prind în păr 
căci nu știu să mă ascund

[Romita Malina Constantin]

iarasi cuvintele ce mi le-ati adresat m-au facut sa ingenunchez in fata voastra si totoodata sa ma inalt

fiti binecuvantati!

cu drag,

Malina

[Chris]

Îţi stă bine în păr acest poem, Mălina! Foarte frumos, mi-a plăcut :)))

[lecu rodica]

Da,un poem de prins in par!Deosebite metafore!Cuvintele sunt de prisos,e de visat si urcat treptele...

[gina zaharia]

inima mea are brațele pline de flori 

da, o văd pe Mălina!:)

prețuire!

[Mihaela Roxana Boboc]

Frumos poem. Imagini inedite, efect nebănuit al versurilor. Remarc:

”când iubești un munte trebuie să porți o nebunie albastră pe umeri”

”dacă m-ai vedea cum mă adun în paharul tău”

”poate că rugăciunea e prețul apei neîncepute ”

Felicitări!

[Sofia Sincă]

Superbă şi reală oglindă a sufletului de poet. Uimitoare construcţie prin simboluri metaforizate care crează viziunea asupra tot ce înseamnă poetul.

Nemurirea este încrederea în bucurie, în lumina tinereţii şi iubiri netrădate.

Mi-a plăcut mult!

Sofy