Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine

Ca de un munte de lumină.

Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,

Atât de firavi, de novici,

Ca doi călugari puşi să-ndure

Canonul lor în rugăciune,

Îmi ţin tristeţile de-o viaţă

Şi zile fără de speranţă

Când rătăcind cărări prin ploi

Tu mă chemai să fim iar doi.

Luai în spate din poveri

Şi le-ngropai în primăveri.

 

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Dar cu atâta drag îţi duc

Al neputinţei tăvalug

Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare

Plăpândul trup precum o floare...

Ţi l-aş purta spre infinit,

Numai să ştii cât te-am iubit.

Îngenuncheat pân' la pâmânt

E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,

Tivit cu slăbiciuni șuvoi,

De multe ori şi cu nevoi,

Ai cicatrici şi urme-adânci

Lăsate de dureri şi prunci.

Dar şi aşa, vei fi mereu,

Mireasa sufletului meu.

  

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Singurătăţi în cuib de cuci

Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,

Să odihnim în ea trăiri

Din lada plină cu-amintiri.

Dar sufletelor noastre-acum

Le cresc lăstari pe scurtul drum.

Sunt înfloriți ca-n primăvară

Iar peste tot ne împresoară

Parfumul clipelor în doi

Din vraja vieţii ca un roi.

Şi te iubesc iubită doamnă,

Magnolie-nflorită-n toamnă!

 

Vizualizări: 552

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 14, 2013 la 7:49pm

Domnule da Coza, mulţumiri!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 14, 2013 la 7:47pm

Domnule Stănică Ilie Viorel, vă mulţumesc!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 12, 2013 la 11:45pm

Singurătaţi > Singurătăţi

Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,

Să odihnim sub ea trăiri

Radiază multă muzicalitate poezia ta, Frumoasă Doamnă.

Drag,

da Coza

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 10:27pm

M-am gândit la călugări Gina, adevărații trăitori, nu le este niciodată ușor să-ți facă canonul dar ce mulțumire au când l-au făcut...

Așa e și-n viața de cuplu, unde există dragoste toate se fac cu plăcere!

Mulțumesc frumoasă doamnă!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 12, 2013 la 9:37pm

Ca doi călugari puşi să-ndure

Canonul lor în rugăciune

sublim canon! de ce n-am găsi mereu în oglinda vieții asemenea minunate suflete în doi?!

mi-a plăcut mult, frumoasă Doamnă!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 9:32pm

Vasilisia, ce m-aș face fără tine? Mulțumesc!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 9:32pm

Mulțumesc Alexia Zidareanu!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 12, 2013 la 9:31pm

Doamnă Sofia, mereu aștept cu drag comentariile dumneavoastră! Recunosc că am sărit uneori din ritm și rimă dar uneori îmi vine să las așa!Mulțumiri!

În rest am corectat!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 12, 2013 la 7:30pm

pân/ pân'

Dar sufletelor noastre acum/ Dar sufletelor noastre-acum

Ce frumoasă definiție a iubirii! Așa ar trebui să „îmbătrânească” fiecare cuplu.

Drag,

Comentariu publicat de alexia zidareanu pe August 12, 2013 la 5:29pm

delicată poezie, frumoasă doamnă!

alexia zidareanu

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog A șaptea pace a lui Monica Pester
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 23 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 29 minute în urmă
Grig Salvan a postat o discuţie
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A șaptea pace a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Urare a lui IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urare a utilizatorului IOAN stoian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pace a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 2 ore în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut discuţia Nu mai pot a lui Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nu mai pot a utilizatorului Bircea Marian
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor