Cu poezia înainte!

[BOTICI GABRIELA]

Sonet XVI  

 

 

Stingher acum printre morminte aud țipând tăcerea lor

Și cerne viața printre noi răsfrânte drumuri, oseminte.

Nici piatra rece nu mai vrea emoția dintre cuvinte,

Iar lacrima nu mai deplânge divorțul crunt al ochilor.

 

Plouă în lumi ce au plecat, iar razele nu știu să zvânte,

Se-nchid acum în locuri sfinte, furând mirajul zilelor

Și greu e cerul plin cu lacrimi ascuns în umbra stelelor             

Și-n dor nebun, prea osândit, născut din aripile frânte,       

            
Încerc să vând, dezinhibat, iluzii vieților nescrise               

În lungi cărări pe care zbor, dar inima iarăși mă minte,
Cerându-și partea ei de dor, vrea și fărâma dintre vise.

O mică parte din ce-a fost, din ce știa cum să alinte,
Adun și scriu, îi dau un rost, rescriu cuvintele ucise

Și las durerea-n seama lor... Cu poezia înainte!

[Chris]

frumos indemn!

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos.

[bolache alexandru]

Nu sunt un fan al sonetelor, însă am citit cu plăcere!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. Am ales să plec pe aripile sonetului pentru a evada din acest vacarm numit VIAȚĂ.

O zi cu poezie vă doresc!

[Grig Salvan]

Într-un univers ostil și impersonal, în care ființa e aruncată și condamnată să se zbată și să se frământe, să găsească o cale spre lumină, poezia rămâne armă și stindard, cale și sens. Interesantă ideea și „punerea în scenă” a acesteia.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[petrut dan]

Semn de lectură, cu drag!