privesc stelele, mă încarc cu bucurie și lumină,
știu că mă veghează cu iubire infinită,
sunt îngerii de foc de sorginte divină,
soarta, viața mea de ei e primenită.
mă pătrunde lumina în pură contemplare,
nu aș schimba cu nimic aceste mirabile momente,
emoții, sentimente, visuri au căpătat amploare,
nopțile au strălucitoare, multiforme ornamente.
privesc luceferii și ei copiii soarelui,
fac spectacol de lumină și culoare pe boltă,
m-au învățat să cred în grija cerului,
nu se supără, nu se întristează, nu se revoltă,
mă încarc cu frumusețe, cu liniște, cu pace
inima mea produce o recunoștință vivace.
Adaugă un comentariu
dragă Maria, vreau să știi că poezia mea respectă cele mai naturale sentimente pe care le am pentru lumea în care m-am format, cred că ele nu au nevoie de machiaj, nu ar mai respecta autenticitatea, naturalețea. cu mulțumire îți doresc un an plin de minunate realizări materiale și spirituale.
E o mare calitate să privești viața doar prin filtru roz! Din tot spectrul - măcar contrabalansezi pe cei ce privesc fumuriu totul. Și dacă poezia ta poate păcătui prin literă - prisosește prin inimă, Floare! Și câtă nevoie avem de cerul inimii!
dragă Mihai, de fiecare dată sunt mai mult decât bucuroasă pentru comentariul apreciativ, cu recunoștință îți doresc un an plin de lucruri minunate materiale și spirituale.
emoții, sentimente, visuri au căpătat amploare,
nopțile au strălucitoare, multiforme ornamente.
un cadru de eterna iluminare si poate astfel un Eden se poate lasa usor in jur pentru ca nu-i asa:
mă încarc cu frumusețe, cu liniște, cu pace
inima mea produce o recunoștință vivace.
d-le Grig, sunt bucuroasă de vizită și de impresii apreciative, vă mai aștept cu drag și cu altă ocazie. Lucruri minunate să vi se întâmple în noul an.
„Mă-ncarc cu frumusețe, cu liniște cu pace”, e un „modus vivendi” pentru poeta „luminii”, lumină care apare insistent de câteva ori pe parcursul textului. Un optimism debordant, ca de obicei...
d-le Gheorghe, mă onorează faptul că rezonați cu sufletul meu liric. Numai lucruri minunate să vi se întâmple în viață.
dragă Alexandru, să fie multă lumină și fericire în viața ta în spiritul tău.
dragă Vasilisia, comentariul tău, îți mulțumesc și te îmbrățișez cu drag. mi-a mângâiat sufletul
Riguros organizat, discursul Dvs. poetic.
Desigur, în raport cu Cerul, totul e fascinant, chiar revelator. Din păcate, Pământul - deși opera aceluiași Arhitect - ne-a devenit atât de familiar, încât îl privim cu blazare, atașându-i și toate tarele noastre, de la păcatul originar încoace (aviz la poezia aflată în contrast tematic cu a Dvs.).
Cu admirația cititorului,
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE