Când din trecut în minte îmi revin

prea multe amintiri ce mă apasă,

mă simt pierdut pe un tărâm străin

de unde-aș vrea să mă întorc acasă.

Și mă frământ în sine, fără rost,

pe toate-aș vrea să le alung afară,

dar din tumultul celor care-au fost

cresc noi dorințe care mă-nfioară.

 

Încerc să le separ în mintea mea,

când în cuante vin defragmentate,

dar se aștern pe gânduri, undeva,

pe grile noi ce cresc reconectate.

În adâncimi de cuget le rețin,

chiar dacă uneori îmi par banale,

căci în ecoul intrinsec conțin

multiple tâlcuri existențiale.

 

Iar din tumultul existențial

cresc armonii din care se ridică

imagini noi, pe un țesut spectral,

ce-n alte orizonturi mă replică.

În urmă doar regretele rămân –

îmi răscolesc iubirile trădate,

care-n trecutul meu încă depun

buchete mari de flori înmiresmate.

Vizualizări: 98

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Noiembrie 9, 2022 la 8:36am

Gând bun, Mihaela Popa!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Noiembrie 8, 2022 la 5:53pm

nostalgic

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Noiembrie 4, 2022 la 3:12pm

Mulțumiri alese, dragă prietenă Floare, pentru cuvintele de apreciere scrise despre poemul meu!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Noiembrie 4, 2022 la 8:40am

Vă mulțumesc, stimate coleg Căpățână Nicolae, pentru aceste aprecieri elogioase! Gând ales din partea autorului!

Comentariu publicat de Capatana Nicolae pe Noiembrie 4, 2022 la 8:13am

FELICITARI !!! Superba!!! Parca mi-ati fi descris sentimentele mele!!! Oricum a fost un balsam pentru suflet !!!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teatru absurd a utilizatorului Dan Mitrache
cu 6 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 32 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 47 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 50 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 54 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împotrivire a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor