Tăcerea orelor ce zboară

[Corneliu Neagu]

Tăcerea rece-a orelor ce zboară,

cu aripa-i întinsă mă seduce,

din depărtări, în fiecare seară,

un dor rebel în suflet îmi aduce.

L-așez în partituri de triolete,

să îi alin durerile-ancestrale,

dar, răscolind apusuri violete,

își pregătește armele virale.

 

Aduce-n tolbă amintiri uitate

sub zidul neștiutelor redute, 

din visurile mele ancorate

pe umbrele iubirilor pierdute.

Și le așază seara la fereastră,

când luna se ivește pe o stâncă,

iar florile, care adorm în glastră,

parfum de sfinte neuitări aruncă.

 

Te readuce-n gândurile mele,

pe-o aripă de vis întârziată,

cu versurile scrise printre stele

pe filele iubirii de-altădată.

Ascult vrăjit mirajul împăcării,

din umbra visului întors acasă,

dar clipele din cumpăna iertării

cu vorbele nespuse mă apasă.

 

 

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc doamnă Vasilisia pentru timpul acordat poemului meu!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos!

[Corneliu Neagu]

O tălmăcire originală și frumoasă a versurilor mele din acest poem, pentru care vă mulțumesc fără rezerve, distinsă prietenă și colegă de condei Manuela Munteanu! Onorat, vă mai aștept și altă dată, cu emoție și nerăbdare!

[Manuela Munteanu]

Una dintre cele mai ,,dense" scrieri ale dumneavoastră. Puterea detaliului este de netăgăduit în conturarea imaginilor, iar mesajul a rămas omogen de la început până la sfârșit.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese dragă prietenă Floare! Aprecierile tale elogioase mă onorează!