Din care genă te-ai născut , iubire 

Și ai venit cu vântul deodată ,

Mi-ai spart fereastra și cu o privire

Mi-ai și făcut transferul . Vena-i gata

Să te primească proaspătă , dansând

Și să te-ascundă drept în atriul stâng

Acolo unde-o să-ntâlnești mulțime

De amintiri și vise fremătând

Iar de vor fi zgomotoase pentru tine ,

O să te mut mult mai adânc în mine,

În Eu-l ce coboară dimineața

Să-mi spele lacrima și genele și fața

Veți face cunoștință într-o zi

Când Luna, obosind se va ascunde

Iar Soarele în noi se va trezi

Și-avansurile ploii-or să inunde.

Și va ploua în ropot peste toate .

Când plouă peste soare-i sărbătoare ,

Că va spăla și gândurile noastre

Ce între noi au fost demult coșmare

Și nu știu când dar îți vei aminti

Ca un semn viu de carte-al vieții mele

De mica bucurie cu ochi vii

Ce-acum numără ani plecați în stele 

Monica Pester

4 febr.2022

Vizualizări: 139

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 14, 2022 la 3:47pm

Potențial există. Prozodia este însă deficitară. Lisia văd că a venit cu niște indicații de folos.

Mult succes!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Mai 14, 2022 la 3:01pm

Mulîumesc cu caldură, Denisa Durea Popa . Voi continua.

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Mai 14, 2022 la 1:59pm

Mă bucur pt că ați ales Însemne Culturale. Spor și inspirație, cu drag! 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 14, 2022 la 1:41pm

Nu, nu sunt nereușite. Începeți prin a nu mai lăsa spațiu înainte de punct, virgulă etc. Chiar și în comentarii. 

Comentariu publicat de Monica Pester pe Mai 14, 2022 la 1:12pm

Va dau perfectă dreptate . Cu infinite mulțumiri . Nu am redactat , publicat și nici vreo alta intervenție exterioară asupra poeziilor mele nu a existat . Sunt în stare cruda . Așadar , comentariile dvoaastră  sunt absolut binevenite . Înțeleg acum ca nu fluxul fecund al scrierilor contează cât calitatea lor. E o lecție pentru mine. Mă simt totuși încurajată și , sub  permisiunea regulamentului , voi încerca să continui să va supun atenției (ne) reușitele mele. Încă o data , mulțumiri .

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 14, 2022 la 12:29pm

Sunt ruperi de ritm, sunt versuri mai lungi, numărați silabele, bateți ritmul ca în muzică. Am făcut câteva modificări, dar dumneavoastră puteți reveni. Sau nu. Însă atenție mare la măsură!

Iar dacă vor fi zgomotoase pentru tine/ Iar de-or fi zgomotoase pentru tine

Să-mi spele lacrima și genele și fața/ Să-mi spele lacrimi, genele și fața

Și-avansurile de ploaie or să inunde./ Și-avansurile ploaii-or să inunde.

Știi , când plouă mult cu soare-i sărbătoare/ Când plouă mult cu soare-i sărbătoare

Ce-și numără acum anii plecați în stele/ 

Aici, la ultimul vers, nu prea știu cum să modific fiindcă nu prea am înțeles ideea. Dar puteți modifica dumneavoastră, să fie 11 silabe.

Apoi mai e o problemă. După semnele de punctuație nu se lasă blanc, înaintea lor, da.

Corect este  așa: Știi, când plouă mult cu soare-i sărbătoare, și nu așa: Știi , când plouă mult cu soare-i sărbătoare ,

În rest, o poezie frumoasă, sensibilă.

Dacă doriți să modificați, sus, aveți OPȚIUNI. EDITARE COMENTARIU și PUBLICARE.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Grig Salvan a postat o discuţie
cu 23 minute în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 41 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A șaptea pace a utilizatorului Monica Pester
cu 51 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog partea de înger a utilizatorului petrut dan
cu 56 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Urare a lui IOAN stoian
cu 58 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urare a utilizatorului IOAN stoian
cu 58 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 59 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O pace a utilizatorului carmen popescu
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog șșșt – Săptămâna mare a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Lui Grig Salvan i-a plăcut discuţia Nu mai pot a lui Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nu mai pot a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ziua fără de sfârşit (fragment) a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor