ploua prin acoperişul nopţii

în palma stângă desenai harta oraşului subteran

întotdeauna fotografiezi păpuşile gonflabile de pe străzi

aduci cu tine un aer de cavaler în doliu

îţi injectezi speranţe şi gânduri frumoase

 

copiatoarele ieftine amestecă mereu cernelurile

în cutiile de plastic

au o multitudine de variante

să traseze linii la nivelul inimii

câteodată circulă cu restricţie

în zonele de maximă siguranţă

programul stabilindu-se în funcţie de nuanţa selectată

două comenzi şi întregul mecanism se pune în mişcare

cu ochiul timpului urmăresc desprinderea

marea invenţie îţi taie respiraţia

găseşti coşul de gunoi plin până la refuz

un obicei deloc de neglijat

pielea atârnă la marginea drumului

separarea a înregistrat un succes

cu adevărat formidabil

eşti numai suflet

 

pictezi în carnea cuvintelor

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Any Dragoianu pe Octombrie 5, 2012 la 11:12am

va multumesc, d/na Sofy, dar nu a fost de ajuns sa conving juriul de la festivalul Agatha Grigorescu Bacovia, se pare ca mai am mult de lucru!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 5, 2012 la 10:31am

Cu fiecare poem te întreci pe tine, Any. Aici imaginaţia ţi-a fugit într-un oraş bolnav... îmbolnăvit de tehnica modernă care va duce lumea la... ceea ce ai spus tu.

Liric, modern, afectiv.

Deosebită apreciere, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teatru absurd a utilizatorului Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atâtea întrebări lucind ca perle a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar Tu, Iubire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc zi de mai (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Împotrivire a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog altoi din rai a utilizatorului bolache alexandru
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La o plecare a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fărâme de nostalgii a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog puterea de a tulbura sentimente și minți a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Picătura de lumină a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 10 ore în urmă
Dan Mitrache a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul dintre școli a utilizatorului Dan Mitrache
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor