Destinul nu trimite niciodată vestitori

 

    „Dacă cineva te-ar întreba care e momentul din viață care chiar poate deține taina vieții tale, ce i-ai răspunde?” m-a întrebat odată cineva. Dacă aș fi știut, pesemne i-aș fi răspuns și mi-aș fi dezvăluit povestea. Dar ce să răspunzi? Peste anii din urmă trecuse (și își lăsase în urmă cohorta fantomelor) multe momente din viață. Că a existat numai unul? Era o nebunie să gândești altfel. „Omul e ca un ghem de fire, multe fire, dar și foarte încurcat. Ca să-i descifrezi viața, trebuie să-i descurci firele ghemului până la capăt...” „Dar unde-i capătul acela? – am fost întrebat. „Nimeni nu știe!”, i-am răspuns. Dar m-am gândit (acolo mă ducea gândul) la acel moment, când cea de lângă mine, cândva, a spulberat tot ce aveam romantic în suflet. Dar care să fi fost cheia pentru taina noastră „pășind peste Ființă, în adâncul tuturor lucrurilor” (cum spunea Nietzsche).  Dar cum destinul nu ne trimite niciodată vestitori, există totuși un Dumnezeu care le cere oamenilor să-și mărturisească acel strigăt de durere al unei clipe, neînțelese, dar care ne-au arătat că zilele noastre sunt mult prea fugare.

    Pe vremea când împrumutam cărți din biblioteca comunei Comana, vecină cu satul natal, cred că mi-a ajuns în mână o antologie de poezie intitulată „Cântecul iubirii” (prin 1966 ?) și ca adolescent cine nu căuta iubirea aceea, cuvânt care a introdus în miezul Bibliei cea mai dumnezeiască cântare a ființei iubite și acolo am citit pentru întâia oară câte ceva din poezia lui Emil Botta. Emil Botta îmi aminteşte de începuturile mele literare. Eram liceean şi eram timid. Proaspăt elev venit de la ţară, într-un liceu la oraş, aveam nostalgia „des-mărginirii” blagiene, însetat de poezie. Scrisesem câte ceva, pe ascuns. Profesorul de română, din şcoala generală, punând mâna pe caietul meu cu poezii, mă apostrofase cu dispreţ: „Lasă prostiile astea. Nu-s de capul tău!”. Am înghiţit o vreme, taina versificării, pe ascuns, întrucât şi Liceul era de profil Industrial (energetic) şi, nimeni nu îndrăgea materia pe care se străduia să ne-o insufle, profesoara de literatură Jean Elena (sora actorului Jean Constantin) – fostă colegă de facultate cu Nicolae Labiş. Mult mai târziu aveam să dau ochi în ochi cu poetul buzoian Ion Gheorghe, care îmi spunea cum au stat la internat, în paturi alăturate cu  Nicolae Labiș, la aceeași școală de literatură din București. Ca să revin, în clasa paralelă, am cunoscut (datorită profesoarei mele, Elena Jean) un coleg, pe numele său: Tudor Mihai. Îndrăgostit de literatură ca şi mine. Ne-am împrietenit. Mă invita, după-amiezile, la el acasă (sta în cartierul Medeea - C-ţa) şi, sub ochii mei vrăjiţi, scotea din biblioteca proprie (cum nu avusesem, niciodată, la mine la ţară), carte după carte, argumentându-mi, susţinând teorii interesante şi fabuloase, pentru mintea mea „de pui de ţăran”, înălţând şi demontând „teoreme” ale conceptului de literatură universală. Mi-a rămas, întipărit, în memorie, titlul unei cărţi: „Întunecatul april”. 1) Pentru că, şi eu, eram născut în aprilie; şi 2) Pentru acel nume ciudat al poetului: Emil BOTTA. Prietenul meu îşi susţinea teoriile despre literatură, citind direct din cărţile, care se tot înălţau, teanc după teanc, pe masă. Din Emil Botta, reţin un singur titlu: „Domnul amărăciune” - un frumos şi trist poem, care conţinea un motto (mi se pare, din Cantemir), unde aleanul, durerea şi împăcarea creştină cu plecarea din urmă îmi suna continuu în urechi. Mai reţin un poem al mării, intitulat „Thalassa” şi un poem de dragoste, pe care-l învăţasem, şi-l susuram la urechile iubitei, în plimbările noastre, ce le făceam la malul mării, ca fiind al meu. Mai reţin o strofă: „Vino, nu veni, iubito între toate aleasă/Vino, nu veni, dulce a mea înserare/Pe malul apei să amurgim/împietriţi ca două statui funerare”. Îmi cer iertare, acum (cu ochii îndreptaţi înspre stele), poetului – pentru sacrilegiul de a-i fi însuşit (fie şi în gând) versurile pentru a-mi păcăli iubita. Mult mai târziu, mi-a părut rău pentru tot ceea ce am ţinut, dinadins, să vadă, cu adevărat, în mine. Ştiam pe dinafară unele versuri din „Iliada” lui Homer. N-am dat prilej, niciodată, cum că, acele replici „fugare” (rostite sub forma unor interogaţii), nu ar fi fost, pe atunci, spontane.

- „Ce rău şi ce jale te-apasă, spune-mi şi nu-mi tăinui... Împlinit e... tot ce-ai poftit înainte... să se împlinească” – recitam pe dinafară, din Homer, ca vorbe, rostite, pe moment. Nu dădeam prilej, niciunei bănuieli.

- „Atunci, jură-mi, aici, că tot ceea ce am gândit despre noi doi, să fie împlinit”, îmi întorcea vorba, fata pe care o cunoscusem în cătunul de la malul mării şi despre care am amintit în romanul meu „Iarba de mare”.

- „Aşa ceva?!... Nu cred că îmi stă în puteri. Patima care-i mai dulce ca nectarul florilor de salcâm, picură astfel de vorbe în sufletul meu, acum. Iartă-i unui poet, vorbele proaste... încercam eu, să tămăduiesc cu busuioc, vorbele rostite deja..

- „Minciuna unei femei, poate să fie miere pentru un bărbat, dar, minciuna unui bărbat e o crimă înfăptuită deja pe buzele tale. Nu te mai face că nu înţelegi sufletul rănit al unei femei... De când deschidem ochii în lume, presupunem că şi ştim, cine maimuţăreşte viaţa.

      Bănuiam, că, din partea ei, fiinţă citită, cu siguranţă, ar fi trebuit dinainte să presimt, cum mi-ar fi dezghiocat (ca pe-o nucă), din miezul făgăduinţelor mele, minciuna. Am dat să îngenunchez, ca să-i cer ieratere. N-am putut. Am pus totul: nereuşita mea, nesiguranţa mea, slăbiciunea mea... pe seama vântului care ne spulbera feţele, odată cu părul, pe acea fâşie de ţărm, niciodată, pesemne, înşelată de marea ce o străjuia. „Tânăr eram pe atunci, dar azi bătrâneţea m-ajunse” – spunea cumintele Nestor lui Atrid Agamemnon. Vine o vreme, când ne aducem aminte, ori, încercăm să luăm aminte. „Prelungiţi tinereţea!”, se spune că ar sta scrise, aceste cuvinte, pe piatra de marmură, pusă pe al său mormânt. Sunt sfaturile unui maestru cunoscut, îmi veţi spune. „Mai bine altul povara ducea şi tu azi erai floare-ntre tineri” – spunea Homer. Dar, ce folos!. Cuvintele, despre prelungirea tinereţii (cred că-i aparţin poetului Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin) zac şi astăzi, săpate în marmoră. De fata căreia îi spuneam acele versuri, n-am mai auzit nimic. O altă fată s-a strecurat între noi doi, făcând din povestea noastră tinerească, una a vrajbei. S-a căsătorit în oraşul de la malul mării, unde începuse şi povestea noastră. Cea care ne-a transformat în două păpuşi stricate, s-a retras, mai  apoi, ca să-şi savureze victoria. Amândouă, trăiesc însă, în acelaşi oraş. Tânărul care eram pe atunci, e doar o amintire. Și sufletele noastre au devenit o umbră a celor două ființe de atunci. Dar câte taine ascund!        

 

                                                           

 

 

Vizualizări: 129

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În primul rând frapează memoria ta de elefant, maestre. Ca să-ți amintești versuri recitate la adolescență, pe malul mării, iubite... dintr-un poem ca Iliada, nu-i puțin lucru. Și, desigur cât de mult ai citit, ai aprofundat ceea ce ai citit. Iliada cred că o știi pe toată pe de rost. Acum te năpădesc amintirile livrești acumulate încât nu-și mai dau rând.

Păcatul tinereții, că ți-ai însușit vreun vers, se iartă. Era la modă. Soțul meu care era un bun versificator, dar care s-a lăsat, spunea când l-am cunoscut că e rudă cu Tudor Vianu și că i-a permis să mai împrumute câte un vers.

Important este că te-a preocupat în continuare să scrii, cu toate opreliștile pe care le-ai întâmpinat. Iar destinul? E scris undeva și el curge așa cum e scris, zic eu. Știi ce a zis John Lennon: Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

Momente de cumpănă ale vieții au fost multe, unele nici nu dorești să le mai amintești. Să spunem că a fost bine sau măcar binișor și să lăsăm viața că curgă așa cum vrea ea.

Cu deosebita plăcere a lecturii,

Sofi

Doamna Sofia: Cândva recitam pe de rost începutul (ceva din cântul I) din Iliada și mă mândream cu asta, dar toată ILIADA (?)... nici Homer nu cred că se putea lăuda cu asta... îl mai punea pe Demodoc să îi recite despre grozăvia războiului troian. Dar am stat și eu ca Alexandru Macedon, cu Iliada sub pernă și o tot frunzăream pe ici-colo, că anumite versuri, când aveam nevoie să le recitesc, le găseam repede. Iar despre fata de la malul mării (din schița aceasta), cândva am scris un roman intitulat „Iarba de mare” - primul meu roman - terminat în așa fel că mulți mi-au cerut să scriu și continuarea, că vor să știe urmarea (nemulțumirea lor însă nu m-a convins că povestea trebuia continuată. Pentru mine era... punct final!) Schița de față am scris-o mai mult pentru colegul meu de liceu, Tudor Mihai, care a reapărut zilele acestea (după atâția ani!) pe facebook cu surpriza poeziei mele „Doamnă trec și eu” - cu care în 1975 m-a încurajat Ion Gheorghe la Luceafărul (redată: de unde o reținea?) ...amintiri pe care lăcașul memoriei nu le-a pierdut. Viața!



Sofia Sincă a spus :

În primul rând frapează memoria ta de elefant, maestre. Ca să-ți amintești versuri recitate la adolescență, pe malul mării, iubite... dintr-un poem ca Iliada, nu-i puțin lucru. Și, desigur cât de mult ai citit, ai aprofundat ceea ce ai citit. Iliada cred că o știi pe toată pe de rost. Acum te năpădesc amintirile livrești acumulate încât nu-și mai dau rând.

Păcatul tinereții, că ți-ai însușit vreun vers, se iartă. Era la modă. Soțul meu care era un bun versificator, dar care s-a lăsat, spunea când l-am cunoscut că e rudă cu Tudor Vianu și că i-a permis să mai împrumute câte un vers.

Important este că te-a preocupat în continuare să scrii, cu toate opreliștile pe care le-ai întâmpinat. Iar destinul? E scris undeva și el curge așa cum e scris, zic eu. Știi ce a zis John Lennon: Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

Momente de cumpănă ale vieții au fost multe, unele nici nu dorești să le mai amintești. Să spunem că a fost bine sau măcar binișor și să lăsăm viața că curgă așa cum vrea ea.

Cu deosebita plăcere a lecturii,

Sofi



Tudor Cicu a spus :

Doamna Sofia: Cândva recitam pe de rost începutul (ceva din cântul I) din Iliada și mă mândream cu asta, dar toată ILIADA (?)... nici Homer nu cred că se putea lăuda cu asta... îl mai punea pe Demodoc să îi recite despre grozăvia războiului troian. Dar am stat și eu ca Alexandru Macedon, cu Iliada sub pernă și o tot frunzăream pe ici-colo, că anumite versuri, când aveam nevoie să le recitesc, le găseam repede. Iar despre fata de la malul mării (din schița aceasta), cândva am scris un roman intitulat „Iarba de mare” - primul meu roman - terminat în așa fel că mulți mi-au cerut să scriu și continuarea, că vor să știe urmarea (nemulțumirea lor însă nu m-a convins că povestea trebuia continuată. Pentru mine era... punct final!) Schița de față am scris-o mai mult pentru colegul meu de liceu, Tudor Mihai, care a reapărut zilele acestea (după atâția ani!) pe facebook cu surpriza poeziei mele „Doamnă trec și eu” - cu care în 1975 m-a încurajat Ion Gheorghe la Luceafărul (redată: de unde o reținea?) ...amintiri pe care lăcașul memoriei nu le-a pierdut. Viața!



Sofia Sincă a spus :

În primul rând frapează memoria ta de elefant, maestre. Ca să-ți amintești versuri recitate la adolescență, pe malul mării, iubite... dintr-un poem ca Iliada, nu-i puțin lucru. Și, desigur cât de mult ai citit, ai aprofundat ceea ce ai citit. Iliada cred că o știi pe toată pe de rost. Acum te năpădesc amintirile livrești acumulate încât nu-și mai dau rând.

Păcatul tinereții, că ți-ai însușit vreun vers, se iartă. Era la modă. Soțul meu care era un bun versificator, dar care s-a lăsat, spunea când l-am cunoscut că e rudă cu Tudor Vianu și că i-a permis să mai împrumute câte un vers.

Important este că te-a preocupat în continuare să scrii, cu toate opreliștile pe care le-ai întâmpinat. Iar destinul? E scris undeva și el curge așa cum e scris, zic eu. Știi ce a zis John Lennon: Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.

Momente de cumpănă ale vieții au fost multe, unele nici nu dorești să le mai amintești. Să spunem că a fost bine sau măcar binișor și să lăsăm viața că curgă așa cum vrea ea.

Cu deosebita plăcere a lecturii,

Sofi

Am glumit în legătură cu Iliada... Tudor Cicu.  Oricât de elefant poți fi și tot nu poți reține pe nevăzute vreo 150 de pagini sau câte are :)))

Deoarece trebuia loc și pentru altceva.

Cu drag!

Sa tot citim amintirile dv.

O poveste simpla, prima dragoste sau poate impresia indragostirii s-a transformat intr-un roman. pentru multi aceasta ar fi fost o intamplare de mult uitata...

 Regretata Whitney Huston avea un vers intr-o melodie pe care din pacate nu o gasesc: "Sunt cine cred eu ca sunt" - ati facut bine ca ati crezut in talentul dv.

Chris: Toate se sfârșesc în cuvînt: înfrîngerile, durerile ca și izbânzile. Cîndva spuneam că nu o să pot povesti toate astea până la capăt. În Valea Plângerii, nimeni nu plânge, niciodată! Că a fost prima dragoste?, sau doar iluzia ei, romanul meu ”Iarba de mare” (un început în scriereile mele), a dat naștere multor discuții... cum, neapărat, trebuie continuat. N-au înțeles că și dragostea e un basm nesfârșit, ca cele din „O mie și una de nopți”. 

Chris a spus :

Sa tot citim amintirile dv.

O poveste simpla, prima dragoste sau poate impresia indragostirii s-a transformat intr-un roman. pentru multi aceasta ar fi fost o intamplare de mult uitata...

 Regretata Whitney Huston avea un vers intr-o melodie pe care din pacate nu o gasesc: "Sunt cine cred eu ca sunt" - ati facut bine ca ati crezut in talentul dv.

Am savurat amintirile încâlcite, din loc în loc presărate cu versuri, amarul nostalgiilor, metafore ce poetizează scrierea de suflet. Credem noi că suferim uneori?! dar clipa? Ea, clipa, suportă tensiuni ucigătoare. În '66 mă iveam dintr-un basm numit dragoste... Am eu o povestire - Unde se duc iubirile când mor?

Ideale atribute premonitorii, o poveste semănând cu a lui, a mea, a lor... o repetiţie în unvers, un carusel...

Rezonez cu sufletul dumneavoastră, admir harul de scriitor, Ada

Ada Nemescu: Clipa suportă orice, iar iubirile se duc și ele cu aceste clipe. Memoria capcană, în care văd cum cad unii dintre scriitori (mă număr și eu printre aceștia), fără a lua ca pe nişte “fâşii zdrenţuite” astfel de acceptări ale destinului nostru, par a însemna o ţâră de prizonierat pentru neliniştea sufletului şi a acestor mărturisiri eseistice din care, ceva mai târziu, am scris o povestire aflată și în Antologia recent scoasă de ÎNSEMNE. Pentru fiecare există un loc anume, unde să se poată ruga… Aici, cu tâmpla sprijinită de aceste însemnări eseistice. Şi unde, şi în urma lui vântul, ori ploaia, sau doar un munte de cuvinte, cu pletele lor, vor spăla amintirile de zgura trecutului. Îi spuneam unui prieten care mă acuza că nu am „vorbit” la timp, într-un jurnal, și să le fi reținut așa cum s-au petrecut, şi ar fi mai bine acum să tac: „Mai deunăzi, într-o toamnă, tata m-a împins şi pe mine în lume. Plecasem să mă bat cu zarea cea largă.” Vocaţia de a îmbina epicul şi liricul (atât de intuitiv şi natural) nu poate să fie decât o vocaţie îngerească, care nu vine la comandă. Să-l credem doar pe poet, cel care (ca soldatul) nu are viață personală, cum zicea Nichita. Ori că scrisul, în cazul domniilor noastre, a venit de la sine, sau e doar mâna destinului? Ca să-ți răspund, însă, îmi va trebui mult mai mult decât o povestire.



Ada Nemescu a spus :

Am savurat amintirile încâlcite, din loc în loc presărate cu versuri, amarul nostalgiilor, metafore ce poetizează scrierea de suflet. Credem noi că suferim uneori?! dar clipa? Ea, clipa, suportă tensiuni ucigătoare. În '66 mă iveam dintr-un basm numit dragoste... Am eu o povestire - Unde se duc iubirile când mor?

Ideale atribute premonitorii, o poveste semănând cu a lui, a mea, a lor... o repetiţie în unvers, un carusel...

Rezonez cu sufletul dumneavoastră, admir harul de scriitor, Ada

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 53 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor