O muscă leneşă de fel,

Zbura lejer pe o câmpie;

Deodată-o prinse un cârcel,

Ivit, obraznic, pe sub ie.

 

Se aşeză pe-un fir de pai,

Debusolată, să-şi revină.

„Cum se făcu, de iarăşi n-ai

Nimic palpabil pentru cină?”

 

Conchise, plină de năduf,

Când... apăru o vietate,

Lângă-o tulpină de schinduf,

Cărând ceva ciudat în spate.

 

„Bună, cumetre!”-i zise ea.

„De eşti cumătră, rog mă iartă,

Că ochelarii sub saltea

Mi i-am scăpat! Li-i sticla spartă.

 

Dar ce transporţi aşa atent,

O fi vreo piatră preţioasă?”

(C-un glas mieros, inadvertent,

Se prefăcu pe loc că-i pasă).

 

„Ba sunt cumătră!” se-auzi

O furnicuţă obosită.

„E un amic ce îl găsii,

Zăcând pe cale, c-o bursită.

 

M-am oferit să îl ajut

Să îşi găsească muşuroiul.

Nu e, în firea sa, limbut,

Şi nu găsesc nicicum convoiul!”

 

„Da’ fraieră mai eşti mata!”

Răspunse consternată musca.

Eu apă n-am după ce bea,

Iar tu eşti moale ca molusca!

 

Mai dă-l încolo de nătâng

Şi hai să ne-ospătăm regeşte!

Acasă doi copii îmi plâng,

A ta candoare mă uimeşte!”

 

„Ba să ferească Dumnezeu,

Căci m-ar distruge conştiinţa!

Eşti criminală? Aoleu!

Te rog să-ţi înfrânezi dorinţa!

 

Dacă ai fi în locul lui”,

Mai spuse gâza-nfricoşată,

„Şi un cârcel ori un cucui

Ţi-ar face felul dintr-odată?

 

Ţi-ar conveni atunci, subit,

Duşmanilor să le fii hrană?

La consecinţe te-ai gândit?

Ai trebuinţă de-o dojană!”

 

Şi fără vreun avertisment,

Se-ntoarse-ndată pe călcâie,

Lăsând „amica” un moment

Cu o privire de momâie.

 

Pe când să cugete un pic

La fapta ce o comisese,

Un ciocârlan ceva mai mic

Şi dornic de bucate-alese,

 

O înhăţă cât ai clipi

Pe-nfometata zburătoare

Şi cât ai zice „O la li”,

O transformă în demâncare.

 

Povestea-i simplă şi cu tâlc:

Când răul altuia ţi-e scopul,

Mai bine este să taci mâlc,

Ori s-ar putea s-alungi norocul!

Vizualizări: 128

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Octombrie 17, 2018 la 1:37pm

O fabulă cam lungă, dar năstrușnică. Îmi place... deși e un dialog prea sfătos între viețuitoare. 

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Octombrie 17, 2018 la 1:12am

Tare simpatic! :)

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Octombrie 16, 2018 la 11:46pm

dintr-o dată??? nu mă așteptam la așa afront agramaticos, din partea-ți.

Citit cu plăcere.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Octombrie 16, 2018 la 9:01pm

Nostim, poznaș! :)

Am citit cu plăcere.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Octombrie 16, 2018 la 9:38am

Bună fabula, dar mi se pare că te-i cam întins... așa cum îți este felul... :)) Și, mai treci pe la acele ghilimele, că le-ai pus, le-ia scos și iar le-ai pus. Apoi, aici, O la li, era mai bine, O-la-li. E onomatopee, nu?

Dar am citit cu plăcere și m-am distrat.

Sofi

Comentariu publicat de Rădița Răpeanu pe Octombrie 16, 2018 la 1:46am
Uimitoare curgere a prozodiei! Felicitări Camelia, mi-a fost o încântare întreg popasul!
Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 15, 2018 la 9:59pm

Vă mulţumesc, doamna Lerner, mă bucur dacă v-am făcut să zâmbiţi! :-) Cu drag, 

Comentariu publicat de Veronica P. L. pe Octombrie 15, 2018 la 9:53pm

M-am amuzat si mi-a placut! Bravo!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 36 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 43 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 55 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E cald și-mbietor la tine-n casă a lui Manuela Munteanu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 17 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 17 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor