Iertată să-mi fie şi azi, şi de-a pururi,
Şi graba aceasta, cu care mă-ntorc 
Prin spaime şi lacrimi ca boabe de struguri,
Prin slaba speranţă, mocnind în amurguri,
Prin scursa din mine şi arsă pe ruguri 
Putere de-a trage la mal, într-un port.

Iertat să îmi fie şi azi, şi pe viață, 
Leşinul de dor şi de preaplin de tine, 
Şi iedera minții, speriată paiață, 
Ce ochi-şi deschide spre fiece față 
Ce-apare zâmbind, fiece dimineață
Haotic sperând la mai bine.


Iertare mai cer urmei lutului care 
Dospeşte sub lespedea paşilor tăi,
Iertare şi umbrei ce fuge de soare, 
Ce-adoarme sub sâmburi tăcuți la răcoare, 
Uimiților trişti pescăruşi dispre mare,
Țipând între aripi tăcute bătăi.

Iertată să-mi fie de azi până-n veacuri,
Căldura privirii–albastre fereşti !
Tot sângele-mi pare pornit la atacuri,
Să-nfrunte lumina, să-nfrunte batjocuri
Şi iedera aspră, arzând pe alocuri,
A buzelor care-au uitat cine eşti.

Sunt ramuri ce-așteaptă din nou, să-nfloresc,
Sunt doruri de care mă simt dezgolită subit, 
Sunt urme pe inimă, care încă roşesc,
Timide de suflul curat, fecioresc,
Al tuturor orelor în care doresc
Iertarea pentru cât de adânc te-am iubit !

 

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 15, 2017 la 8:52pm

Cum rima este a-b-a-a-a-b, ceva mai greu de urmărit, e musai ca ritmul să meargă ceas!

da Coza

Comentariu publicat de Camelia Florescu pe Februarie 15, 2017 la 4:35pm

Mulțumesc Sofy. Revin.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 15, 2017 la 3:43pm

Draga mea, Camelia! Păi uite să luăm primul vers, da?

Iertată să-mi fie şi azi, şi de-a pururi, - iertăciuni de biserică. De ce așa? De ce așa greoi și înclinat spre teologie? Asta vrei?

În continuare sunt sintagme semănătoriste... Suntem în sec.XXI, când poezia tremură, vibrează de metafore, de epitete electrizante, puse unul peste altul.

Apoi: Leşinul de dor şi de preaplin de tine, - un vers plin de, de. Și care șchioapătă grozav.

Ce-apare zâmbind, dis-de-dimineață - atât de banal plus ieșit din ritm.

Și mai departe se continuă cu versurile bătrânești. Chiar dacă suntem noi mai vechi pe lumea asta, trebuie să ținem pașii cu cei tineri, să fim deschiși la nou. Cel puțin eu așa simt și îi corectez și pe ei, pe tineri.

Apoi va trebui să mai revezi prozodia. Faci versuri șchiopătate cu rime precare.

Poezia nu este de ajuns să fie scrisă, doar. Dacă ea nu provoacă emoție cititorului înseamnă că nu și-a produs efectul.

Succes!

Sofy

Comentariu publicat de Camelia Florescu pe Februarie 15, 2017 la 12:28pm

Mulțumesc de lecturare, Sofy.Am îndrăznit să postez poezia după ce mi-a fost verificată, indrumată, lecturată de colegi confrați de pe alt site de poezie. Eram astfel convinsă că voi face o impresie frumoasă și aici.Îmi pare sincer rău că nu a avut efectul scontat. Perseverez și revin.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 15, 2017 la 9:54am

O patină adâncă străbate întreaga poezie... încât devine arhaic. Ca și când ți-ai cere iertăciuni.

Apoi, este greoaie, multiplele ieșiri din ritm deranjează, rima funambulescă la fel.

În concluzie poezia ta nu este prea agreabilă.

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Infraroșu a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Culoarea inimii mele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 9 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog petale a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog lecția vaniliei a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sorbind sorine spații a utilizatorului gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Bircea Marian şi-a partajat discuţia pe Facebook
cu 13 ore în urmă
Bircea Marian a postat o discuţie
cu 13 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorinţi a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Dorinţi a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor