Icoana

[Viorel Croitoru]

Icoana-ți sfântă i-a chemat,

Ei vin smeriți să te sărute,

Să-ți spună tot ce-au îndurat,

Că au pe suflet multe, multe...

 

E rândul lung, pașii-s mărunți

Dar lor de asta nu le pasă.

Au griji mai mari ca-nalții munți.

Privirea lor e-așa frumoasă...

 

Se-apropie , mai au un pas!

Deja lumina-n ochi se vede,

În gând dorințele prind glas.

Frumos e sufletul ce crede!

 

- Mi-am lepădat sac cu păcate,

Ba chiar sunt proaspăt spovedit!

În pieptu-i inimioara bate.

Repetă-n gând ce și-a dorit...

 

E rândul ei! Simți o boare,

Privirea-i sufletul ardea!

A pus sărutu-i la picioare...

Uită să spună ce vroia!

 

Stătea pe bancă-n lacrimi toată

O voce i-a grăit cu drag:

- Se va-împlini dorința, fată,

Când vei călca al casei prag!

 

În jur privirea-i speriată

Cătă, dar nimeni nu era.

Porni spre casă mângâiată

Că poate... îi vorbise Ea!

[Angi Cristea]

Armonie, versuri sensibile şi credinţă.

[Ion Lazăr da Coza]

vroia> voia

Miracole... Miracole?

da Coza

[gina zaharia]

Pelerinaj la o icoană făcătoare de minuni, asta văd eu. Și un drum care, la întoarcerea spre casă, pare mult mai ușor...

Am citit cu plăcere!

[Viorel Croitoru]

Mulțumesc pentru vizită și pentru citat  Nădejde Angelina. E suficient să pot înțelege că am vibrat frumos împreună, măcar preț de-o... strofă!

[Nădejde Angelina]

"

Se-apropie , mai au un pas!

Deja lumina-n ochi se vede,

În gând dorințele prind glas.

Frumos e sufletul ce crede!"

[Sofia Sincă]

Drag coleg, ai spus bine: o cugetare din vechime: Eu nu trăiesc în vechime... mie îmi place noul, înnoirea a tot și a toate, a cugetului, inclusiv. Vreau să privesc peste 100 de ani, nu înapoi, deoarece trecutul îl știu, cât de cât din cărți. Decât să mă ocup de aurele corpurilor, biocâmpurile lui, prefer să studiez, uite de exemplu ceea ce este legat de poezie sau proză, de scrieri în general și să dau o mână de ajutor pentru menținerea culturii și progresul ei. Corpul, sufletul? Există așa cum îl întreții... Nu pot sta cu ochii ficși și să visez cai verzi pe pereți. Eu sunt mai realistă. Până la urmă tot acolo ajungem la final, indiferent dacă ne cunoaștem câmpurile energetice sau nu. Teoria mea este că totul trebuie să progreseze și nu să regreseze, inclusiv poezia. De ce să scriem ca acum 100 de ani și să nu privim peste 100 de ani?!

[Viorel Croitoru]

Mulțumesc pentru aprecieri d-nă Sofia Sincă. Referitor la restul am să vă ofer, cu respect, o cugetare din vechime:

”Dacă dumnezeu nu există și eu cred am pierdut ceva, dar dacă el există și eu nu cred, am pierdut totul...”

Am fost Toma necredinciosul, am ajuns prin știință să cred, acum chiar mă ocup cu dezvoltarea mea spirituală studiind aurele corpurilor, biocâmpurile și forțele superioare ascunse ale spiritului ce sălășuiește în fiecare. Și simt că ceea ce scriu, chiar dacă ”nu vă dați în vânt” după ele, transmit un mesaj de suflet. Poate literar nu au valoarea ce o căutați, dar cumva aduc un gând frumos, un strop de duioșie cititorilor și pentru mine asta e ceea ce-mi doresc.

Mi-au folosit mereu criticile dvs. constructive și țin cont de ele în evoluția mea ca scriitor, fapt pentru care încă o dată vă mulțumesc.

[Viorel Croitoru]

Limbajul nonverbal, al trupului, feței, gesturilor exprimă așa frumos ce simt oamenii! Mai ales dacă-i privești cu sufletul și încerci să-i înțelegi.

Mulțumesc Alexandru Bolache, așa e, aveam sufletul ușor când , impresionat de ce vedeam am scris aceste versuri.

[Sofia Sincă]

Remarc cursivitatea și prozodia corectă a poeziei-poveste. Versificația unei povești, a icoanei, care în mintea unora vorbește... Nu mă dau în vânt după acest gen de poezie și nici nu cred că icoanele vorbesc. Desigur au încărcătura lor arhaică, religioasă chiar, dar până la a vorbi... e cale lungă. Dar, în sfârșit... este doar părerea mea.

Semn de trecere.

Sofy

[bolache alexandru]

O poezie scrisă cu sufletul ușor ca o poveste...