Vâlcu Vârcolacul

[venus radu]

Urla un lup în deal la Vâlcu
printre copaci
că nu ştiai pe und’ să calci
de frică-a nu te lua pământul
ieşise lumea cu făclii şi cu ciomege
că nu ştiai pe unde-ar merge
un lup stârnit sfrijit lihnit sau chiar turbat
pe uliţele unui sat înspăimântat

venea din deal ca rătăcită o mia
părea scăpată nu rănită
pe coastă-n jos lupul hau hau încă mai gros
cu focul oamenii grăbeau şi disperau
pe Vâlcu să-l ajute până
fiara nopţii să-l răpună
dar la ochiul focului
Vâlcu sta norocului
şi urla hau hau spre lună
lângă secata-i fântână
peste lup

Vâlcule copil de lut
ai băgat satul în boală
şi-ai stricat o rânduială
cine-n viaţă-a mai văzut
om urlând precum un lup
şi un lup căzut ca omul
Vâlcule se duce zvonul

[venus radu]

   -Priviţi de la o înălţime prea mare domnule. Din experienţă proprie, am învăţat că de jos totul se vede amănunţit; acolo, sus, te cuprinde ameţeala şi pierzi lucrurile acelea mici, care mereu, cum  e şi-n viaţă, leagă părţile mari între ele ca să prindă sens.

   - Aşa e d-nă. Sofia, dar în fond, legenda nu se naşte ca întâmplare şi poezia ca o sărbătoare într-o zi oarecare? Vâlcu, ar putea fi rivalul neştiut al lui Dracula şi s-ar putea continua mult şi bine într-o epopee, ca să rămân în tonul impresionantului :)

Mulţumesc, tuturor cu prietenie!

[Sofia Sincă]

Un alt text cu iz de legendă. Însă nu e nici legendă, nici poezie...

Poate fi legenda lui Vâlcu Vârcolacul.

În simplitatea ei şi pentru că are subiect, oarecum impresionant, mi-a plăcut!

Sofy

[Ionel Mony Constantin]

 Imi pare rău să o spun dar acest text chiar daca este scris în "versuri" nu are calităţi poetice. Asta este părerea mea, hau-hau:))