Singur cu-ale tale stanţe

[ELENA AGIU-NEACSU]

Până ieri voiai să fii
Adult ca să guşti dulceaţa
Vieţii, fără ca să ştii
Ce scurtă-i pe mosor aţa;

Toate au trecut pe rând,
Numărai întruna anii,
Parcă zburau prea curând,
Azi i-ai cumpăra cu banii;

Însă-n timp ai înţeles,
Te-ai grăbit s-ajungi în faţă,
Calea strâmbă ai ales,
Cât de scurtă-i, totuşi, viaţă!

Când trecut-ai hopuri toate
Şi ai vrea să îţi petreci,
Dusă-i zi, iată, e noapte,
Picioarele-s tot mai reci;

Uneori te mai şi lasă,
Te opreşti pe-o bancă plâns
Şi-n odaia-ţi intri-n transă,
Sensul vieţii ai pătruns

În zadar, căci e târziu,
Nu ai nicio bucurie,
Cerul este plumburiu,
Viaţa-ţi fuse... jucărie;

Te-nfiori şi te cutremuri
Cum se duse-aşa de iute,
Coborât din alte vremuri,
La mezat ţi-au fost vândute

Idealuri şi speranţe,
Încât astăzi eşti pustiu,
Singur cu-ale tale stanţe
Te zbaţi ca să rămâi viu.

[bolache alexandru]

În versuri simple despre viață. Poate o îmbogățire a imaginilor,mai multe metafore și un pic de mister...dar am citit cu plăcere!

[ELENA AGIU-NEACSU]

Va multumesc , dragii mei, pentru ragazul acordat!

[Mihai Katin]

Uneori te mai şi lasă,
Te opreşti pe-o bancă plâns
Şi-n odaia-ţi intri-n transă,
Sensul vieţii ai pătruns....este  o  stare  intre  tristete si   acceptarea   vietii trecute,irosite , traita in perenitati  cotidiene....este  ceea ce  Eclesiastrul  ne pune  in vedere...dar  oare  daca  ingerii au macar  un suras  chiar  sa fim sortiti(unii,bineinteles) sa traim  un asemenea final:

Singur cu-ale tale stanţe
Te zbaţi ca să rămâi viu.

cu  admiratie!

[Vasilisia Lazăr]

Da, din păcate, trist adevăr. Și iarăși revin la un vers dintr-o poezie a mea: Ce repede se face târziu în viață!...

Ideea bună, însă ritmul suferă deseori din cauza accentului, astfel versurile își pierd melodicitatea. În plus, e mult prea clar, lipsește acel mister necesar poeziei. Dar am citit cu plăcere!