Te-aștept în toamna mea

[Grig Salvan]

trecut-am cântând și iubind
dintr-o odaie în alta a vieții
și iată-mă astăzi pășind
în odaia cea sumbră a ceții...

toamna mea-mpodobită
cu falduri de blândă lumină
cu brâie de nori zugrăvită
mă scaldă în apa ei lină...

în amintiri mă-nfășoară
mă-ncinge cu melancolii
te-aștept în lumina ușoară
alături de mine să vii...

să intrăm împreună în iarnă
în ultima vieții-ncăpere
frunzele moarte să cearnă
doar lacrimi de foc și tăcere

de-acolo vom face un salt
sărind în gol pe fereastră
aruncându-ne către înalt
cu ultima putere a noastră

doar pulbere de stele vom fi
rotindu-ne-n marea lumină
pe veci înlănțuiți vom pluti
dansând în tăcerea deplină

[Grig Salvan]

Mulțumesc tuturor celor care au lecturat mica mea elegie și în mod deosebit celor care au lăsat și un semn de trecere „în toamna mea”... O seară bună tuturor!

[Vasilisia Lazăr]

Sunt ruperi de ritm, cuvântul „odaie” e repetat obositor, iar sintagma „pulbere de stele” e deja vetustă. Eu zic că trebuie revăzută serios poezia.

[Mihaela Popa]

nostalgic

[Stanescu Valentin]

o frumoasă şi tristă poveste

cântată din sufletul plin …

 

privind prin ce-a fost şi ce este

ne-mpăcăm cu al nostru destin

[Dinca Valerian]

O reusita declaratie de dragoste. E mare pacat ca nu toate versurile au lungimi egale, ar fi perfect.

[Ada Nemescu]

Atâta împăcare și licări de lumină!

 mă tulbură și gândul

spre toamnă îl alung

să fie iarna caldă și amintirea plină.

cu zâmbete de soare, din urmă te ajung

... suntem trecători prin viață, știu, dar contează atât de mult energia emanată în sens de ofrandă, de frumosul lăsat în urmă, în toate sensurile lui,  ...încât, astfel de întâlniri cum se întâmplă nouă, celor ce poposim prin universul cuvântului, sunt daruri de la Dumnezeu. 

cu aceeași bucurie, aDa