la liber săritura peste gaura neagră

 

 

îngrop șoapte în troițele pielii tale
sunt o introvertită precum mâinile bunei în poală
vorbele se-așază cuminți în marsupiul
tăcerii
își alchimizează culorile ascuns
struna umbrei plesnește când fac abisul săgeată și ochesc
norul care mi-a sechestrat ploile

o lume la dospit își coagulează esențele pe tocătorul cărnii

gândul scobește adâncul
insomniac trage esența din măduva lui a fi

pretutindeni respirul învârte spița minunii
este nu este își testează
fibra
vibrația
sacâzul efemerului îți face acordajul galactic
sunetul pulsului tău este suveica de aur din urzeala timpului

dacă se-ntoarce ecoul
sigur are în bocceluță o șuetă cu increatul

revelația execută roata întoarsă
pineala trimite bezele spectatorilor
flic flac pe bârna destinului
este la impuse
pentru juriul pupilelor
cal cu mânere ursita foarfece măiastre
taie bazaltul nopții
inima inimii
cântă
piruetează cu grație ape neîncepute
mai fluidă ca ele
pasăre măiastră zboruri țese mai rarefiat decât
duhul care plutește ușor
în derivă
prin somnul celui fără de forme

visele prea umile mă părăsesc firesc precum o piele de șarpe

pe muchia genunii dintre sinapse organizez periodic
orgiile ierbii și dansul
fluturilor de apă

mâinile bunei strecoară smerite dragoni între valvele galaxiei

Vizualizări: 197

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 20, 2017 la 12:23am

Mulțumesc de prezența în pagină, Vasile!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 20, 2017 la 12:23am

Mulțumesc de citire Mihaela Chitic! Drag.

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2017 la 10:23pm

Mulțumesc de prezență Ana! Îmbrățișări!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2017 la 10:22pm

Mulțumesc Gabriela că ai vibrat la esență!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 18, 2017 la 10:22pm

:)))

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2017 la 10:21pm

Grație Valeria - și scuze că ti băgai în ceață la telefon!:)))

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2017 la 10:19pm

La cât ești de năzdrăvană Mihaela, nici nu mă mir!:))) Ba te suspectez că intenționat o comișăși, de ce adicătelea să nu? Hi hi hi........ La atâtea flik flakuri câte face poezia mea în genere.... asta în special, așternută după campionatul de la noi de gimnastică când mă umflai de plâns.... Da sper că ieșiși - doar dăduși binețe pe-acolo????!!!! :))))

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2017 la 10:13pm

Ionică, trăim într-o lume care s-a decuplat de la sursele energiei autentice! Suntem niște „plante” care reneagă și chiar își taie rădăcinile! Nu mai suntem cuplați la natură și la învățătura străbunilor! Ne vom autodistruge mergând în direcția asta! Eu sper însă că ne vom trezi și.... De-aceea mi se par foarte importante mâinile bunei! Ele clădeau alt univers......

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 18, 2017 la 9:23pm

Lecturat cu drag.

Comentariu publicat de Ioniţă Gabriela pe Septembrie 18, 2017 la 8:35pm

sunt o introvertită precum mâinile bunei în poală - Reverenţă!

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Ultimul rost a lui Nikol MerBreM
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ultimul rost a lui Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de sat şi dor de noi... a utilizatorului mircea cocu
cu 7 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pantun (1) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Orașul cu pantofi verzi a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog potolitor a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca o privire spre sine a utilizatorului mircea cocu
cu 8 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubita mea cu ochi de stele a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog merg a utilizatorului nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog frica a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
mircea cocu a adăugat o discuţie la grupul
cu 10 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 10 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Autoironie cu... istoric! a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nostalgie a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cine eşti tu… ”Venus din Milo”? a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca o privire spre sine a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca o privire spre sine a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă
mircea cocu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca o privire spre sine a utilizatorului mircea cocu
cu 11 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor