Uneori e bine să taci.
Atunci se aude pământul sfredelit de un cântec rănit,
gemând ca un prunc fără scutece.
Și mieii se aud întorcând primăvara
în laptele cucului!
Nu, nu ești singur!
Luna și-a făcut loc prin acoperișul de șindrilă
și nu știe încotro să apuce.
Pe amândoi ne-a iubit.
Ne-a țesut ștergare pentru a șterge roua
de pe fața zorilor
și nu ne-a trădat niciodată.
Nici când am trimis-o la culcare
n-a zis nimic.
A pășit ușor printre șoaptele noastre de dragoste,
s-a așezat cuminte pe cerul iubirii
și a pierdut o lacrimă.
Să nu mă întrebi de unde am perla din păr,
niciun negustor n-a îndrăznit
să se apropie,
ar fi orbit înainte de afla
că prețul luminii
vine din întuneric.
Adaugă un comentariu
Sofi, Gabriel, Valeria, Luminița, vă mulțumesc!
Superb, Gina! Admirație!
Superb, Gina! Așa cum numai tu știi să transmiți!
Admirație!
Ireal de frumos!...
Îngemânarea dintre lumină şi întuneric naşte mirajul răvăşirilor. Un gând emotiv de primăvară, împrăştie parfum de noapte cu lună, prin adieri de vânt, ce smulge lacrima frumuseții.
Superb poem!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE