îmi pun gândul
pe ghilotina timpului
cu miros de mușcate
ispășesc clipa cu pleoapele
deschise către mâine
visul să sărute coapsa binelui
la orizont
cerul îmi lustruiește aripile
să pot zbura la altitudinea dorului
ciugulit de păsări dezmoștenite
pe tărâmul iubirii
să pot fi poet cu normă întreagă
în slujba lumii
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru popas și apreciere, Valeria! Cu drag!
Da, e nevoie... Mulțumesc pentru remarcile constructive, da Coza! Prețuire!
Mulțumesc pentru popas și păreri, Sofy! Cu drag!
Frumos. Mi-a placut, mai ales, ultima strofa.
Mai multe epitete... vârtoase.
da Coza
Destul de bine, în comparație cu altă dată. Ai niște clișee: ghilotina timpului, cerul îmi lustruiește aripile, tărâmul iubirii. Și mai ai, visul să sărute.
Ce a mai rămas e... ok. De apreciat ultimele două versuri.
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE