poeţii

[Djamal Mahmoud]

poeţii vii îşi lipesc trupurile pe afişe cu gâturile tăiate
îşi ţin capetele între palme expunându-le gratis trecătorilor
le întorc în toate direcţiile
să fie bine văzute
trecătorii grăbiţi aruncă din mers
câte-o privire spre sângele care le picură
pe trotuare se scriu poeziile cele mai bune
spun sufletele lor păşind
spre porţi şi uşi de tot felul
de maşini case magazine restaurante şi de ceruri
când se golesc străzile
şi nu se mai aude niciun sunet
în afară de cel al picurilor
poeţii vii îşi pun capetele la loc
se prind de mâini formând un cerc imens
în jurul unei bălţi atât de roşii
cu ochii deschişi mor unul câte unul
poeţii morţi scriu nemuritoarele poezii
spun stele căzând în pupilele lor abia moarte...

[Chris]

Un mesaj dur, mi-a plăcut poemul...

[Corina Militaru]

Remarc:

poeţii morţi scriu nemuritoarele poezii 
spun stele căzând în pupilele lor abia moarte... 

Mesaj deosebit, mi-a plăcut!

[Sofia Sincă]

Poeţii - grănicerii timpului, cei ce marchează cu sângele şi cu pana lor, prezenţi sau nu ai momentului, epoci. Cât de searbădă ar fi lumea fără ei.

Motiv pentru care trebuie apreciaţi. Ferice de contemporanii fiecărui poet.

Admiraţie deosebită!

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

Echipamentul nostru senzorial, poeții. Toți au fost vii, toți vor fi morți, deci toți au porția lor de nemurire. Noi, muritorii de rând, ne bucurăm că voi ne exprimați(și pe noi) metaforic. Vivat!