incolor cazi dintr-un ţurţure

o lacrimă învinsă lăsând în urmă 

cârduri de aburi 

şi de răni infidele ... 

te izbeşti de resturile albului 

abia transformat de cer în noroi 

gata s-au trezit ferestrele

ţi se şopteşte 

degeaba încerci să scoţi vreun sunet 

tălpile grăbite ţi-l vor sufoca 

singura ta şansă acum e să taci 

într-un rug sau într-o…

se rup membranele 
picurii se desprind 
de sârma ghimpată 
şi de ochi 
eu te ating cu fruntea 
te înfăşor cu pielea ei 
ca într-o peliculă 
de staniol 
în care te vei coace
cu fiecare plecăciune
aşa până când 
îmi vei auzi foşnetul 
şi te vei ridica 
purtată de priviri 
şi de pliscuri-spre cer...

de mii de ani peștera mea privește un râu imens

un râu cu sânge de culoarea cerului

peștera mea îl mângâie doar când vine ploaia

cu praful ei și cu puțin din pielea frunții sale…

trec dintr-un mormânt ín altul 

dintr-un cerc în altul 

ascultând cântecul rănii mele imense 

care se înalță cu fiecare picur 

pământul se micește sub talpa mea

cerul se face un făt 

iar sângele meu tace 

chiar atunci când strigă cerul

născându-se în ochii mei 

în care nu se mai vede 

nicio urmă de…

sângele meu e bun de băut deja străjerule

ţi l-am păstrat bine 

n-am fumat n-am mâncat decât verdeţuri 

din când în când şi câte un măr 

roşu din poveştile bunicii... 

poţi liniştit să-ţi vopseşti cu el buzele

cravata cu care te vei afişa vorbind 

despre îngeri 

culorile vapoarelor 

sau ale munţilor de…

ascult loviturile repetate ale ciocanului

probabil cuiul intră destul de greu

în lemnul acela uscat

mâna copilului e atât de fragedă

şi neantrenată încă

semnul exclamării pe care îl privesc

e chipul meu

iar acest nume cu care mă iscălesc

cu nemărgintă mândrie

n-ar avea niciun sens

dacă nu era acea peşteră sau acel mormânt

oricum e nevoie dintotdeauna de un adăpost

şi de o mână suficient de puternică

dornică să mângâie cel puţin un…

poeţii vii îşi lipesc trupurile pe afişe cu gâturile tăiate

îşi ţin capetele între palme expunându-le gratis trecătorilor

le întorc în toate direcţiile

să fie bine văzute

trecătorii grăbiţi aruncă din mers

câte-o privire spre sângele care le picură

pe trotuare se scriu poeziile cele mai bune

spun sufletele lor păş…

e neastâmpărat dumnezeul meu

da e mic și neastâmpărat

îmi recită poeziile

mă obosește de câteori le repetă

desenează cu creioanele mele colorate copaci

doar copaci cu rădăcini mari și cu aripi

deshide ferestrele

închide ferestrele

umblă la robinete să asculte strigătul apei

stinge lumina aprinde lumina

câteodată scoate animalul din mine

și se joacă cu el de a război și pace

îl ucide îl învie îl plânge ...

azi l-am trimis în…

nu e nimic imposibil acum nici măcar
uciderea lunii
care simulează plânsul de nou-născut

e ziua în care îmi strâng patriile într-o valiză
ce cuprinde doar 30 de kilograme
iar cea de mână 10 kilograme de ură
necesară conviețuirii mele cu neantul

e o bătaie crâncenă aici pentru
petele de sânge și de lumină
nimeni nu dă nimic pe cenușa copacilor

e ziua în care îmi smulg rădăcinile
și plec definitiv în brațele unui infinit strigăt...

golirea e un ritual pe care îl practic în fiecare zi după clătirea ochilor

acesta e singurul loc unde îmi pot revedea animalul în linişte 

să-i împărtăşesc tot ce-mi trece prin minte

ea era hotărâtă să plece la moscova voia să fie trezită din somn de plânsul copilului său 

eu fiind suprarealist deşi nu auzisem de breton nici de naum zis şi gellu 

am preferat să merg la secţia de radiologie testul…