Nu te-am strigat, iubire, niciodată
Iar azi când simt c-ar trebui s-o fac
Şi vin spre tine-atât de-ngândurată
Nici nu mai văd în jur cum se desfac
Abisuri albe-n file de zăpadă
Ce-nghit hulpav doar paşii dintre noi,
Fulgi de nelinişti mari ce-ncep să cadă
Şi cum se-adună umbrele-n convoi.
Înaintez cu greu şi-mi duc târziul
Povară ninsă-n pleoape de îngheţ
Dar nu renunţ să-mprăştii argintiul
Acestei ierni şi să îmi fac podeţ
Din vise neatinse de paloare
Spre malul tău, la fel de-nsingurat.
Nu te-am strigat iubire… Şi-acum doare
Că nu ţi-am spus ce vreau cu-adevărat…
Adaugă un comentariu
Va multumesc tuturor pentru popas si pentru gandurile daruite! Ma bucur sa va stiu aproape!
drag,
Frumos Aura, foarte frumos :))
Ca o bijuterie...
da Coza
Iubirea...pe nume de alint!
Adună șoaptele pierdute-n iarbă
Fă-le șirag de perle îngerești,
Așază-le pe inimă în grabă
Și-atunci vei ști ce artă-i să iubești!
Frumos, femeie-poezie!
O bucurie sa te citesc!
Felicitari Aura...mi-a ajuns la suflet...
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE