păsările solemne aleg verdele trainic

[gina zaharia]

în port sunt doi grăniceri unul își caută mireasa
celălalt doarme cu o bancnotă în mână
știu că pe aici trec vâslașii adâncurilor niciodată n-au crezut în ei
din când în când împart o bucată de ocean mai mult de plictiseală
dintr-un zid obosit al nopților pe urmă trag la sorți
astăzi e rândul lor să netezească nisipul
sub cazărmi sub ghearele pescărușilor
apoi vor trasa o linie pe cer deasupra apelor limpezi

unul poartă veșminte din hârtie decolorată
notează totdeauna când se apropie refluxul
speră că mâine va înflori un alun ar prefera arborii de iluzii
dar păsările solemne aleg verdele trainic
niciodată lumina felinarului din scoarțe răscoapte
celălalt purta umbra ta

știai că ador mersul pe stânci ai lăsat valurile cu noroc să le măsoare
de la suflet la tălpi
liniștea citea gazeta niciodată n-am știut ce scrie acolo
dar am zărit fotografia în care îmi făcuseși deseori loc
așteptam ploile poate de aceea nu am sosit
dar iată am decupat soarele și l-am prins la piept
sunt convinsă că amurgul s-a îmbătat
parcă are ochii mai triști

[Sofia Sincă]

Există o forță în fiecare pentru a se ajunge la o împăcare cu sinele, la un echilibru. Uneori ea se găsește doar prin vibrații cosmice sau divine, invizibile, sau, prin poeme iluzorii. Lupta cu viața și cu dorința se dă întotdeauna la margini de praguri. Gina preferă la țărmuri de mare... ocean. Acolo există și viață și nonviață, granița dintre a fi și a nu fi. Și... mai există un moment al bilanțurilor.

Temă și metafore vibrante, talent.

Am citit și am apreciat cu excelent.

Sofy

[bolache alexandru]

dar iată am decupat soarele și l-am prins la piept... ce frumos!