Am vrut să-ți dau atunci din anii mei
Ca să-i traiesti cum îți doreai odată,
Când stele străluceau în florile de tei
Și fruntea-ți tresărea îngândurată.
Ne bucuram în doi de orice vis trăit
Și rouă lăcrimau privirile-adormite,
Și-n fiecare primăvară te-am iubit
Strângând la piept, suspinele primite.
Prin asfințitul tău o pasăre mai zboară
Tot întrebând de tine prin alte galaxii,
Iar florile de tei miresmele-și coboară
Fără să înțeleagă, că n-ai să mai revii.
Am vrut ca să rămâi în lume lângă mine
Atât cât să murim, odată amândoi,
Dar n-ai putut și caut cărarea către tine
Sub teii ce-și împart miresmele la doi.
Adaugă un comentariu
O poezia cantabilă, romantică, vibrantă.
Dar îi lipsesc multe ''căciuliţe'', George.
Cu plăcerea versurilor, Sofy!
Prin asfințitul tău o pasăre mai zboară
Tot întrebând de tine prin alte galaxii,
Iar florile de tei miresmele-și coboară
Fără să înțeleagă, că n-ai să mai revii.
Dureroasă pierdere, duios poem! Felicitări!
sub teii înfloriți a mia oară
se face din troiene primăvară,
pe ramuri se va scrie vers de dor
sculptat în aripi rătăcite-n zbor...
semnul meu, cu prețuire,
gina
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE