lasă noaptea asta las-o să plece
nu vezi că respiră ca o căprioară pierdută în troiene
are un ochi negru și unul albastru
poate se va rătăci în somn
ori lasă-mi-o la un colț de stradă
se va întoarce negreșit
mâine dimineață te voi trezi să bem o cafea la nisip
cu soarele pe umăr
vom învăța marea să cânte
să plângă
să râdă
să danseze
să ceară
știu în adâncuri un pian și trandafiri acvatici
legenda spune că sunt iubiri înecate de dor
să le dezlegăm lanțurile
peste câteva zile va fi potop
vom înota prin apă vie unul în pieptul celuilalt
vom îmbrăca fulgere în cămăși noi le vom hrăni cu silabe sălbatice
iar noaptea asta
noaptea asta se va furișa după orașul
ars de lumină
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Corina dragă!
Îmbrățișări, scumpă Lisia!
Mulțumesc, Alexandru! Dacă așa crezi tu.... :)))
Încântător, dragă Gina! :)
Neobosită e poezia ta, Gina! Aplauze și aici.
Gina, tu respiri în poezie cu metafore și aerul din jurul tău e atât de mirific!
Mulțumesc, dragă Mihaela!
minunat, Gina, minunat!
îmbrățișări de suflet
Mă bucur să aud asta, Nikol MerBreM!
De fiecare dată, parcă aţi scrie citindu-mi gândurile, trăindu-mi emoţiile :)! Am trăit poezia!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE