Undeva, o copilă își aruncă lacrimile în zăpadă.
Sărbătorile sunt departe, au gust amărui și parcă-s legate cu lanțuri
de scorbura vieții,
iar bunica nu mai poate să aducă fântâna acasă;
rugăciunile goale, deasupra mesei, ating cerul,
viscolul se furișează în odaie;
în depărtări, lupii își dezbracă pădurile verzi,
serile tușesc
toate la o lumânare.


Pe horn au poposit vulturii, vracii și-au aruncat cuvintele în foc,
diminețile se întind între doi stejari mincinoși,
un greiere stă închis în somnul Mariei;
îl aude, îl ascultă, îl aplaudă,
prin ochii ei trec actori de gală,
păianjenii au împrumutat haina bunicului, e roasă de gânduri, dar albă
și trainică.

***
Nu plânge, bunico, din potecile mele vor răsări flori,
într-o zi îți voi aduce câmpia în ogradă,
și nu te speria de strigătul meu, știu că surzește îndată ce-și pune pantofii de duminică,
deseori se agață în morile de vânt,
dar iată, Carul Mare s-a oprit pe prispa noastră,
și nimeni nu știe să înhame mai bine ca noi
caii de suflet.

.

(Poezie care a obținut Premiul II la concursul organizat de site-ul literaturitate.ro)

Vizualizări: 250

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 6, 2017 la 4:17pm

Îți mulțumesc, Paul, pentru popasul în iarna cu lumină de suflet.

Comentariu publicat de Dolha Paul-Alexandru pe Ianuarie 5, 2017 la 10:53pm

Când privești în ochii lupilor parcă n-ar fi fost niciodată altceva decât iarnă, dar nici ei, nici viscolul nu pot să stingă lumânarea omului care a învățat să ducă lumina din lumină mai departe :)

Bucuros de popas,

Paul

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 4, 2017 la 7:02am

Mulțumesc, Elena!

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Ianuarie 3, 2017 la 9:21pm

Felicitări pentru premiu!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 3, 2017 la 8:14pm

Mulțumesc, Sofy!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 3, 2017 la 8:14pm

Mulțumesc, da Coza, mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 3, 2017 la 8:13pm

Mihaela, mulțumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 31, 2016 la 10:56am

O poveste de iarnă metaforizată și care sensibilizează prin temă. Dar fără fior liric.

Am citit cu plăcere,

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 30, 2016 la 6:56pm

Genitivul bunico, între virgule pus.

Începutul e de poveste.

da Coza

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Decembrie 29, 2016 la 11:21pm

Felicitări,Gina! Tu știi cum se înhamă caii de suflet.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E cald și-mbietor la tine-n casă a lui Manuela Munteanu
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor