Aud sunând pe caldarâm
cu pași de lună ziua coborând
și-n marea trecere răsună,
ziuă și lună, ziuă și lună.
Memorii scurte dorm în locuri nule
eternități în ziduri și în nume
se-nalță rar pe mapamond,
multe coboară-n veșnic somn.
Parada timpului se-ntinde,
ca un țesut nedefinit
nu e direcție să n-aibă
fractali nemărginiți în infinit.
Cât veșnicia este clipa
când groaza bate a vieții porți,
îndoaie gândul infinitul
ca pe simbolul prins în cărți.
Cu pașii mei am scris o vreme
povestea unui mic destin
ce s-a pierdut în uraganul
Istoriei în mers divin.
Adaugă un comentariu
Nu-i rău să ne gândim la... eternitate.
da Coza
Și eu îți bine ai venit, deocamdată!...
Impresii, mai târziu. După ce am citit aici nu aș vrea să te descurajez...
Sofi
Bun venit! E prematur, după o singură postare, să te pronunți. :) Așadar, așteptăm și alte creații/ poezii.
Am citit cu interes.
Bun venit și din partea mea! Îți doresc o direcție literară bună!
Bine ai poposit! Unii cu paşi mărunți au reuşit... succes!
Cu paşi(i) mei...
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE