*

ora unu  după eclipsă

 

nu înțelegeam de unde a apărut nimic nu prevestise clipa în care umbrele

ar fi invadat soarele meu

a venit ca un torent odihnit nu știa unde să se așeze mai întâi

dar a găsit inima

ca o stea primenită de șoapte

avea ferestrele deschise fusese răsfățată și plimbată prin tot universul

acum stătea să plângă

i-am șters urmele de sare brumată

și i-am povestit

că sunt și eclipse boreale

asta ar fi una acum că tot a trecut pe la noi

am putea să-i spunem frumos că nu ne impresionează atât de tare

încât să devenim prieteni

apoi s-a dus

 

**

ora două după tăceri

 

era amiază era simfonie și câte alte gânduri n-ar fi devenit diamante

dacă șlefuitorul de stări n-ar fi aflat că 

știm cum se prelucrează pietrele rare

dar mai ales

am descoperit  locul lor preferat

atât de tainic

încât nici ele n-ar mai vrea să se întoarcă în matcă

la o izgonire din noi

 

***

ora trei și un pic

 

pluteau în aer păsări mari cu siguranță erau răpitoare

am întins brațele și am strigat la ele să plece

dar s-au făcut stoluri

păreau atât de flămânde încât s-au repezit să-mi strice bunele intenții

din ciocul lor curgea nectarul

pe care îl culesesem laolaltă cu fluturii

și alte gângănii simpatice

 

****

ora patru și atât

 

zic să punem deoparte aurul ăsta când vom avea nevoie să nu

căutăm pe prundișuri

suntem bogați și în stare să deosebim valorile incolore

de cele intens nuanțate

cui îi pasă dacă dragostea noastră e o copilă timidă

ori își croiește drum printre stânci

am avut grijă să păstrez chibritul acela pe care ți l-am cerut

pe la prânz

e bun de îmbărbătat greierii

în  nopțile fără lună

 

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe August 14, 2019 la 9:28pm

Șlefuitorul de stări știe cum se prelucrează pietrele rare în Poezie.

Un regal spun și eu.

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 14, 2019 la 8:51am

Mulțumesc, Mihaela! 

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe August 13, 2019 la 11:37pm

minunat poem, admirație Gina!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2019 la 4:47pm

Mulțumesc, Denisa! Gând bun!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2019 la 4:47pm

Sigur că șlefuitorul, drag da Coza! Mulțumesc, mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 13, 2019 la 4:46pm

Mă bucur, dragă Sofi, că poemul meu n-a fost eclipsat. Mulțumesc!

Comentariu publicat de Denisa Curea Popa pe August 13, 2019 la 6:59am

Suntem bogați cu tine, ReGina! 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 13, 2019 la 2:33am

meşteşugarul > şlefuitorul  

Un regal.

da Coza

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 11, 2019 la 9:04am

În aşteptarea luminii răpusă de gânduri întunecate. Puterea cuvântului, piatra şlefuită a gândirii, a trăirilor, noţiuni ce ne indică viaţa și clădește nestemate în speranțe.

Cuvântul aduce lumină atunci când este pus în lumină.

Cu toate eclipsele și negrele umbre, poemul este unul luminos.

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din toate câte-mi trec prin minte a utilizatorului Valeria Merca
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - IX - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apartenența a utilizatorului simona Y.
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Valeria Merca
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec îndepărtat a utilizatorului Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog androgeneză a utilizatorului paparuz adrian
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După aceea a utilizatorului simona Y.
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Calvarul bibliotecilor uitate a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Calvarul bibliotecilor uitate a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog film a lui nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog film a utilizatorului nicolae vaduva
cu 12 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nu ești în povestea aceasta a utilizatorului Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Opt silabe a utilizatorului Cristian Je
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Planuri a utilizatorului simona Y.
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăcerea a utilizatorului Lidia Pervu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog nu ești în povestea aceasta a lui Tudor Cicu
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amantei fostului meu soț a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 14 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezie suprarealistă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor