Se-aude ploaia-n şoaptă cum loveşte
prin casă umbrele rebele-au amorţit
iar lumânarea-n taină flacăra trezeşte
prin sute de cuvinte ce s-au despărţit.
Cu ochi neobosiţi veghez singurătatea
să nu îşi mai rănească sufletul pustiu
unde tăcută ploaia-i spală nedreptatea
crescută-ntre icoane-n tot acest târziu.
Pe străzi se rătăcesc destinele-ntre ele
şi este greu să-mping ecoul lângă noi
pe tâmpla înserări stelele-s prea grele
ca un blestem plăcut al viselor în doi.
Rămân aici tăcut şi nu-ntreb cine sunt
bătaia cadenţată-a ploii se-nteţeşte
tu mergi de-mi cere dreptul la cuvânt
şi află-n ce minune visul se-mplineşte.
Adaugă un comentariu
Multumesc domnule da Coza pentru lectura si apreciere!
Cu mare pretuire!
Nostalgia cu nostalgie se hrănește și niciodată nu se satură.
da Coza
Prietene dragi, va multumesc pentru lectura si aprecieri!
Cu drag si pretuire!
Admiratie!
Un noi atât de bine prins în versuri.
Admirație!
Sub melancolia ploii o poezie de suflet. Speranţa că ea va înţelege intensitatea iubirii face farmecul versurilor ce curg ca picurii ce bat în pervazul ferestrei pentru a forma simfonia.
Am citit cu deosebită plăcere.
Sofy
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE