Nu îţi ştiu primul rid... Şi nici pământul
Pe care-l calci când vrei ca să respiri
Fără ca umbra umbrei sau cuvântul
Vreunei ploi să-ţi şteargă din priviri
Căpruiul încolţit pe-un rând de iarnă...
Îţi ştiu doar pasul alergând tăcut
Cu gândul nins şi descheiat la haină
Pe străzile acelui început
Ce te-a adus de mine mai aproape
Când valul de-ntrebări ţi l-am stârnit
Şi-ţi recunosc şi marea de sub pleoape
Ce-n fiecare strop a oglindit
Un zbucium surd şi-un freamăt de durere.
Nu îţi ştiu chipul verii dar te ştiu
Aşa cum eşti când treci prin mângâiere
Tot universu-mi orb, cu gust sălciu...
Adaugă un comentariu
Va multumesc, din tot sufletul! Zi frumoasa!
Frumoasă prima strofă. Am simțit gustul sălciu peste universul orb.
Mereu încântată, Aura! Frumos! :)
Nu îţi ştiu chipul verii dar te ştiu - cam deficitar acest vers, Aura. Nu e bun nici pentru ritm şi nici în alcătuire.
În rest poezie ce rezonează cu cititorul prin simţirea poetică, prin mesaj.
Apreciere!
Sofy
Orb de iubire, universul ți-e zid de inimă:)
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE