Cum sunt toate rânduite

Frumoasa mea:

întroienit de gânduri îți scriu.

Ai văzut tu, pe altcineva strângând la piept o lume întreagă?

Am vâslit sub un cer al pierzaniei

Crucea pusă-n spinare o au și lăstunii, spuneai.

O săptămână zidesc cuibul dar vine ploaia și le dărâmă cocioaba.

Ele însă se mută mai la vale și iar zidesc.

Cum sunt toate rânduite pe lume.

Am încercat și eu să vâslesc prin acest cer al poeților

și tot pentru tine am săgetat stelele la rând.

Cu aceeași groază priveam, în același timp

cum toți au să sângereze în urma mea.

„Nu aprinde focul, mi-ai spus

Am să ard și amintirile au să taie în carne ca niște ferăstraie.

Trece-mă doar prin focul tău”

Acum, firește, nu mai are rost

Lucru de mare mirare să avem un cuib de lut sub acest cer cântat de poeți.

Așa e de când lumea. Nu doar niște semne arătate în vis:

„Poeții sunt și ferestre deschise spre cer

ce își cârpesc viața cu fiecare copac strâmb

rămas să înflorească odată ce au îmbrăcat cămașa poeziei”

Cum de altfel au și fost rânduite.

Vizualizări: 136

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 26, 2017 la 10:29pm

citit cu plăcere,

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Aprilie 25, 2017 la 5:39pm

Frumos! Am citit cu plăcere! :)

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Aprilie 25, 2017 la 2:49pm

cocioaba (bunicul avea vorba asta: aseară ploaia și vântul le-a stricat cocioaba rândunelelor): am observat (deși am repetat cu butoanele de sus) că nu mai funcționează editarea la postare. Ori numai la mine?

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 24, 2017 la 2:41am

coioabă???

tău”. > tău.”

poeziei”. > poeziei.”  

De altfel, punctuația mai mult încurcă.

„Nu aprinde focul, mi-ai spus

Am să ard și amintirile au să taie în carne ca niște ferăstraie.

Trece-mă doar prin focul tău”.

=====

„Nu aprinde focul, mi-ai spus.

Am să ard, iar amintirile au să taie în carne ca niște ferăstraie.

Trece-mă doar prin focul tău.”

Nu doar niște semne arătate în vis:

„Poeții sunt doar niște ferestre deschise spre cer

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 22, 2017 la 8:32am

Foarte frumos/ Așa sunt toate rânduite

 Poezia mi-a amintit de  Cântecul focului de Lucian Blaga

Îmi spui:
"Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de lună".
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumită, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o șăgalnică vorbă.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplări risipite prin cronici,
mărturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţă şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.

Drag popasul!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog n-am să deranjez niciodată aerul, ca tine, a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Instigare la dor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din cartea cu tine a utilizatorului petrut dan
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Bătrân abac a lui Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cină în alb a utilizatorului Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor