când eram eu mare
şi purtam taior
obişnuiam să spun
când eram mică
fusesem deja mare
cu un taior gri
ca al mamei
tu n-ai fost mare
era răspunsul
mai ai până atunci
nu cred spuneam eu
cu fustiţă plisată
şi bolerou
când eram eu mare
şi purtam taior
ceream să fiu lăsată
să ating părul mamei
ai păpuşi cu păr şi ochi
mi se spunea
nu vreau păpuşi vreau om
acum
port taior
dar nu pot atinge
părul mamei
nu ştiam asta
când copil spuneam
când eram eu mare
şi purtam taior
Adaugă un comentariu
Multumesc, Vasilisa. Ai atins punctul cel mai dureros: mama avea un par superb, lung si des, din care isi facea coc. Cand il avea despletit, imi dadea voie sa o pieptan. Dar trebuia sa nu scot o vorba, pentru ca ea lucra in timpul asta (citea, scria, era critic de arta). Si cat as fi vrut sa vorbesc cu ea! Mi-a ramas mangaierea parului ei - cu peria si pieptenul- si tu ai simtit-o atat de bine! Cum sa-ti multumesc, om bun?
acum
port taior
dar nu pot atinge
părul mamei
Cât de frumos, cât de duios, cât de... fără cuvinte!
Ma bucur, Gina, de trecerea ta!
Mulțumesc, Veronica! M-am văzut și pe mine! :)
Oh, foarte multumesc, am corectat. Merci pentru cuvintele frumoase!!!
raspunsul > răspunsul
Dulci aduceri aminte, duioase, nostalgice, vii, adevărate. Cum să nu rezonezi?
da Coza
Multumesc, Valeria!
Memorabile aduceri-aminte...Cele mai vii amintiri, care au pus amprenta pe întreaga noastră simţire.
Cunosc această stare.:) Când suntem mici, ne dorim să-i ajungem din urmă pe cei mari...să-i imităm întrutotul...mai apoi, ne hrănim cu trăirile care ne-au marcat copilăria.
Drag şi preţuire,
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE