anamnesis

[Laurenţiu Belizan]

amintirea aceea trebuia să rămână acolo ca un soldat în armata de teracotă
nimeni niciodată nu ar fi trebuit să conducă lumina spre el
să-i distrugă culorile feţei

s-a întâmplat altfel
unii scriu tot felul de tâmpenii pe wall-uri
de exemplu că totul se întâmplă cu rost
ce rost avea să-i găsesc telefonul pe net căutând lanţuri Gall?
să aflu că el a turnat acea rachetă de tenis din aluminiul
pistoanelor unui tractor aruncat la fier vechi
aveam părul cârlionţat pe atunci
nu-mi mai plăcea alergatul porumbeilor cu tricicleta
lumina-mi trăgea umbra spre focul de sub creuzet
dinspre salcâmi se auzea mondial/ iubire bibelou de porţelan
Hephaistos o aşeza-n rame presând nisipul cuarţos de la exterior spre interior
ultimele picături de metal alb au căzut din ciocul de faianţă al vasului
le-am cules din praf şi l-am rugat să-mi dea găuri pentru o amuletă.
─ mai târziu..! mi-a zis
─ mai târziu...

de atunci nu a mai existat apus sau răsărit
doar o mişcare bezmetică a soarelui bolnav de cataractă

[Camelia Ardelean]

Frumos, lecturat cu drag!

[Laurenţiu Belizan]

Vă mulţumesc tuturor pentru nota de lectură.

[Corina Militaru]

Interesant, frumos! Am citit cu plăcere! :)

[Sofia Sincă]

Amintiri amestecate cu prezentul invariabil. Trec ca miresmele miraculoase viziunile copilului din noi, uneori. Un fragment dintr-o melodie, imaginea unui stop cadru sau parfumul unei flori. Nimic nu se poate compara cu aceste trăiri. Mai ales puse în vers, răsunânde ca o datorie ancestrală...

Am citit cu deosebită plăcere.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

mai târziu..! > mai târziu!...

Și totuși amuleta (norocoasă!) e/rămâne poezia!

Am citit cu bucurie!

da Coza

[gina zaharia]

înrămează imaginile pe culori și așază-le pe simezele cerului

inima ta va ști câte scări a urcat, într-un alt veac, să le trăiască :)

cu admirația dintotdeauna,